Motivul pentru care petele de cafea formează aureole a fost dezvăluit și explicat într-un articol publicat, miercuri, în numărul din această săptămână al prestigioasei reviste științifice britanice Nature. Oamenii de știință consideră că această descoperire deschide noi perspective pentru punerea la punct a unor aplicații ce vor permite obținerea de cerneluri și vopsele care să se întindă uniform atunci când sunt aplicate pe o suprafață plană. Atunci când o picătură de cafea cade pe o suprafață, după ce lichidul se evaporă, în locul ei rămâne o aureolă care are pe margini culoarea maro închis.
Plecând de la această constatare banală, cercetătorii de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite ale Americii au ajuns la concluzia că forma particulelor aflate în suspensie în cafea – sau în orice alt lichid – joacă un rol determinant în procesul de acumulare a lor pe marginile unei pete. Dacă ele sunt sferice, ca în cafea, se vor acumula la periferia petei și vor rămâne acolo, producând astfel o aureolă caracteristică. „Dar, dacă se schimbă forma particulelor din soluție, efectul aureolei dispare și se obține un strat uniform”, explică Peter Yunker, principalul autor al acestui studiu.
Particulele cu forme alungite sau elipsoidale se comportă diferit de cele rotunde, deoarece nu sunt afectate în același fel de tensiunea de suprafață exercitată la granița dintre aer și lichid. Este un efect ce poate fi observat într-un bol cu fulgi de cereale, servit la micul dejun. „Dacă rămân doar câțiva (fulgi de porumb, n.r.), ei se vor aglomera la mijlocul bolului, din cauza tensiunii de suprafață a laptelui”, a precizat același cercetător.
Această tendință de aglomerare modifică felul în care particulele se repartizează în cadrul petei. Atunci când particulele cu formă alungită ating marginea unei picături de cafea, ele nu se acumulează într-o manieră la fel de densă așa cum o fac particulele sferice. După evaporare, toată suprafața poate fi acoperită uniform de un depozit de particule. Pornind de la acest fapt, savanții au avut ideea de a adăuga particule elipsoidale într-o soluție pentru a obține cerneluri de imprimantă, lacuri, vopsele și alte produse care se repartizează uniform într-un strat subțire, pe o suprafață.