Ediția: Joi 3 iulie 2025 Nr. 6912

Nu prea văd în ce constă strategia; sunt nişte măsuri de austeritate


Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, la Baia Mare, că actuala guvernare ia decizii care sunt în defavoarea cetățeanului, dar și a statului. ‘Dacă n-ai știință de carte și nici nu urmărești procesele globale nu putem să vedem viitorul țării dându-l pe mâna unor inculți, unor oameni neprofesioniști (…) În privința așa-numitei strategii bugetar-fiscale, mă întreb dacă dumneavoastră sesizați vreo strategie? Nu prea văd în ce constă strategia. Tot ceea ce putem urmări în ultima vreme sunt niște măsuri de austeritate. S-au tăiat salarii, mărit TVA-ul și se continuă tot cu asemenea măsuri’, a spus Ion Iliescu, la sediul PSD Maramureș.

În opinia fostului președinte al României, ‘e oarecare bâjbâială în legătură cu un angajament pe care actuala guvernare l-a luat în fața po-pulației când s-au retezat salariile cu 15% la care s-au adăugat o serie de alte măsuri, veniturile coborând cam cu 40%’. ‘Era un angajament că aceasta e o măsură de excepție pentru acest an în a acoperi anumite goluri din buget și că de la anul se vor recupera aceste pierderi ale oamenilor. A fost bâlbâiala ca să înceapă cu acel 5%, ba că începe la 1 septembrie, ba la 1 ianuarie, apoi au dat asigurări clare că nici vorbă de așa ceva, că se caută alte măsuri similare. Deci o strategie din acest punct de vedere nu am văzut’, a menționat Ion Iliescu.

Fostul președinte al României a explicat, făcând trimitere la ideile unui so-ciolog american, că în țările foste comuniste criza economică a fost amânată aproape 20 de ani, deși, în momentul 1989-1990 când   s-au produs, niciun analist politic sau militar nu a preconizat acest lucru, iar țările capitaliste au mutat potențiala criză economică spre țările din Europa de Est, găsind aici un debușeu temporar.
Ion Iliescu a precizat că în acest context economic complex s-a aflat și țara noastră imediat după decembrie 1989, când democrația a luat locul unui sistem ce părea de neclintit.

Președintele de onoare al PSD consideră că doar prin forțe proprii și oameni care înțeleg contextul economic și politic actual România are posibilitatea să se reașeze pe un drum normal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?