O familie din Ploiești a fost implicată într-un accident rutier, în afara loca-lității Domnești. În urma accidentului, un băiat de șapte ani a fost rănit grav, iar părinții săi au fost răniți ușor. Accidentul s-a produs ieri dimineață, la ora 6.18. Potrivit polițiștilor, Bogdan A., de 37 de ani, din Ploiești, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neatenției a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în șanțul de pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a șoferului și a soției acestuia, în vârstă de de 32 de ani, și rănirea gravă a băiețelului lor, de șapte ani. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Un alt eveniment rutier s-a produs ieri, în jurul prânzului, în comuna Golești. În urma acestuia un tânăr de 24 de ani, din Gugești, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe DN 2 E85, în localitatea Golești, a fost rănit grav. Potrivit polițiștilor Constantin Mocanu Vâlvoi, care conducea autoturismul VW Bora, pe direcția Focșani-Golești, a virat la stânga fără să-i acorde prio-ritate de trecere motocicletei condusă de Georgian Adam, care venea din sens opus. Motociclistul a frânat, s-a dezechilibrat a căzut pe partea carosabilă. Polițiștii i-au întocmint conducătorului auto dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.