Un comerciant de înghețată a fost sancționat cu 10 mii de lei de către comisa-rii de la Protecția Consumatorilor deoarece pe eticheta produselor nu erau menționați coloranții folosiți de producător. Totodată, comisarii vrânceni au oprit, temporar, comercializarea lotului de produse și au transmis adresa de sesizare asupra acestor aspecte către comisariatul din Constanța pe a cărui rază își desfășoară activitatea producătorul. Potrivit celor de la Protecția Consumatorilor, au fost găsite sortimente de înghețată etichetate identic, diferențiate doar prin culoarea produsului și la care erau menționați coloranți, fără precizarea denumirii acestora sau a codului numeric. „Conform Regulamentului CE 1333/2008, la utilizarea unor anumiți coloranți, de exemplu roșu ponceau, tartrazina, carmoizina, roșu allura este obligatorie înscrierea unui avertisment privind afectarea atenției și acti-vității copiilor, cu atât mai mult cu cât înghetața este în acest sezon preferata co-piilor. Aceeași abatere a fost găsită și la vafe de înghețată fabricate de un alt producător din județul Giurgiu”, au arătat reprezentanții de la Protecția Consumatorilor. Aceștia au precizat că, în luna iulie, au fost verificați doi distribuitori și 16 comercianți en-detail de înghețată preambalată sau comercia-lizată în regim vrac, fiind aplicate 12 avertismente și 6 amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 23.400 lei. A fost oprită definitiv de la comercializare o cantitate totală de 4,7 kilograme de înghețată, cu o valoare de 51,4 lei. Pe lista abaterilor constatate de Protecția Consumatorilor se mai află neres-pectarea condițiilor de temperatură, înghețată fără termen de valabilitate.