Două colege din seria I a ligii a treia, ASC Bacău și FC Panciu, s-au întâlnit sâmbătă pe terenul Willy din Bacău într-un ultim test de verificare înaintea partidelor oficiale din cadrul Cupei României. Păncenii s-au prezentat la acest joc fără trei titulari de bază (Costin, Bucătaru și Gurguiatu, toți accidentați), dar per ansamblu s-au prezentat onorabil în fața unei echipe a gazdelor care își dorește accederea în eșalonul al doilea al fotbalului românesc. Mai experimentați, băcăuanii antrenați de Cristi Popovici s-au impus la limită, 1-0 (1-0), după un meci cu două reprize distincte. În prima, ASC a controlat jocul și a irosit două ocazii prin Ungureanu (22, lovitură de cap care a trecut peste poarta apărată de Lazăr) și Vasiliu (37, șut care a trecut paralel cu linia porții). Scorul primei reprize a fost stabilit de Blănaru, acesta marcând cu un șut plasat care a lovit și bara porții păncene, după ce în prealabil Ungureanu a lovit bara porții păncene cu o lovitură de cap (41). Actul secund a aparținut echipei antrenate de Ionică Serea, dar vrâncenii au irosit trei ocazii mari, prin I. Radu (47 – relua-re din interiorul careului peste poartă și 54 – șut din interiorul careului milimetric peste buturile echipei băcăuane) și Predoiu (55, lovitură de cap din careul mic care a trecut peste poarta gazdelor). Pe final, ASC putea majora scorul, dar Banu a trimis balonul în bară deși avea toată poarta goală în față (80).
ASC Bacău – FC Panciu 1-0 (1-0)
A marcat: Cosmin Blănaru (41).
Stadion: Willy (Bacău).
ASC Bacău (antrenor Cristi Popovici): Satco – Dumitru, Spiridon, Matei, Stoica – Dobîrceanu, Răduțoiu, Petrea, Blănaru – Patrichi, Vasiliu. Au mai intrat pe durata partidei: Cherecheș, Ungureanu, Geamăn, Adăscăliței, Dediu, Cojocaru, Banu și Pușcașu.
FC Panciu (antrenori Ionică Serea și Dănuț Bolocan): Lazăr (50 Cernat) – Voinea, Bălăiță (82 M. Ionică), R. Stan, Cl. Mihai (71 M. Stoian) – Bahica (28 Fl. Beșa), R. Duțu, Cr. Bîra, Căt. Tudor (79 C. Corbea) – I. Radu, Predoiu.
Bahica a dat probe, dar a fost refuzat
În testul de verificare susținut sâmbătă dimineață la Bacău, păncenii l-au testat pe mijlocașul Bahica, care a evoluat ultima oară la echipa Politehnica Galați. După numai 28 de minute, tehnicicenii echipei „dintre vii” s-au evidențiat asupra potențialului jucătorului și l-au anunțat după meci că nu a trecut testul de „probă”. Pus pe liber de Poli Galați, Bahica nu s-a antrenat timp de trei săptămâni și și-a încercat norocul la gruparea pănceană.
Vor victorie în Cupa României
FC Panciu va evolua mâine seară (ora 17.30) pe terenul sintetic „Cornel Negoescu” din Buzău împotriva formației Viticultorul Breaza (o echipă care activează în liga a V-a din Buzău) în cadrul etapei a doua a Cupei României. Confruntarea va fi arbitrată de Florin Ghimbășan (Brașov), iar la cele două linii vor oficia Petre Joszef și Laszlo Bucsi (ambii din Sf. Gheorghe). „Este un meci obișnuit pentru noi, pe care îl vom aborda numai cu gândul la victorie. Chiar dacă vom întâlni o echipă inferioară, vom trata partida cu seriozitate pentru a nu avea suprize”, ne-a declarat președintele echipei FC Panciu, Mihai Popescu. În altă ordine de idei, trei arbitri focșăneni au fost delegați la alt meci din cadrul competiției KO. Mihai Gică, Ionuț Paraschiv și Florin Danciu vor împărți dreptatea la jocul dintre Olimpia San Petru – CS Unirea Tîrlungeni, întâlnire care se va disputa la Bod (Brașov). Partidele sunt programate într-o singură manșă eliminatorie. În caz de egalitatate la finalul celor 90 de minute, se vor juca prelungiri și, dacă va fi nevoie, se vor executa lovituri de departajare.
Vineri, amical cu Rm. Sărat la Panciu
Ultimul amical dinaintea debutului în noul campionat al echipei vrâncene este programat vineri, 12 august, pe Stadionul Orășenesc din Panciu. Adversara echipei din Panciu va fi colega de serie CSM Rm. Sărat. În prima etapă a ligii a treia, păncenii antrenați de Ionică Serea și Dănuț Bolocan vor evolua pe teren propriu împotriva formației AFC Od. Secuiesc. Harghitenii au fost primiți „forțat” în campionat, după ce la finalul sezonul trecut au retrogradat și au acumulat doar 18 puncte. Partida de la Panciu este programată vineri, 19 august.