Al treilea sezon al BCR Tenis Partener continuă în forță. După ce mai bine de jumătate din turneele înscrise în calendarul competițional 2011 au fost bifate, primul weekend din luna august debutează cu șapte competiții în București (2), Alba-Iulia, Brașov, Satu-Mare, Timișoara și Focsani. Aproape în fiecare colț al țării se va auzi lovitura mingii de tenis și strigătul de bucurie al câștigătorilor, amatori ai acestui sport. Deși a debutat timid în aprilie, cu 6 competiții, calendarul competițional BCR Tenis Partener 2011 a oferit o explozie de tenis în următoarele luni, cu un record de 50 de competiții în mai, 26 in iunie și 31 in iulie. Luna august se așteaptă la fel de plină pentru amatorii de tenis din România, cu peste 30 de turnee dedicate lor. Åžase dintre următoarele șapte turnee se înscriu la ca-tegoria Silver. În 2011, însă, BCR Tenis Partener înseamnă mai mult decât competiție.
Vrâncenii vor juca la Baza Sportivă Milcovul Sud
Iubitorii „sportului alb” din Vrancea și nu numai vor avea posibilitatea de a-și demonstra valoarea în cadrul turneului care va începe astăzi pe patru terenuri de zgură ale Bazei Sportive Milcovul Sud. În proba de dublu s-au înscris 64 de jucători, iar printre protagoniști se numără și vrânceni: Firel Bîrsan, Fănuț Pătulea, Dan Åžerbănuț, Amfilofie Gherasim, Cosmin Pioară și Ovidiu Răcoșanu. Directorul turneului este directorul general al CS Unirea Focșani, Petrea Vîlcu, iar competiția este dotată cu premii care constau în medalii, diplome și mate-riale sportive.