Ceea ce azi pare banal și accesibil tuturor, pe vremuri era o curiozitate scumpă și desprinsă parcă dintr-o lume imaginară. Numit la început „trăsură fără cai” sau „tren fără șine”, automobilul a provocat mai multă confuzie și teamă decât încredere. Totuși, automobilul și-a făurit un renume stârnind încă și astăzi, printre contemporani, pasiuni de nevindecat. Automobilul va rămâne pentru mult timp de acum înainte „eroul” timpurilor moderne, orice formă ar avea și oricine ar urca la volan. În Focșani au mai rămas doar câțiva iubitori de astfel de piese a căror valoare sporește odată trecerea timpului.
Astăzi, când mașina a ajuns doar un mijloc de locomoție din ce în ce mai sofisticat, cu aer condiționat, scaune electrice sau airbag, veteranii automobilului se mândresc cu mașini vechi, dar prețioase. Conform Arhivelor Statului, primul automobil a fost inventat în anul 1886, în Belgia, și a fost adus la București de un industriaș al vremurilor, pe nume Gheorghe Bazil Assan. După acesta, prințul Bibescu a înființat la data de 5 aprilie 1904 Automobil Club Român (ACR). „În orașul nostru, primele exemplare auto au intrat la mai bine de 20 de ani de la inventarea acestei mi-nuni, fiind cumpărate de cea mai importantă instituție locală, Prefectura Putna. Imediat locuitorii cu potențial financiar au rea-lizat că acest mijloc de locomoție este net superior celor existente, întrucât poate ajunge acolo unde nu pătrunde trenul și poate merge mai repede decât trăsura. În consecință, au început să le achiziționeze cu multă încredere”, povestește Florin Dîrdală, custode la Direcția Județeană Vrancea a Arhivelor Naționale. În anul 1911, Prefectura avea două automobile, ambele nenumerotate. Primul era produs de fabrica De Dion Bouton cu 15 cai putere care a costat 16.300 lei și care, din cauza vechimii și uzurii, nu mai funcționa, având printre alte defecțiuni și cazanul fisurat. Cel de-al doilea autovehicul era unul produs de fabrica Mercedes, cu 30 de cai putere la 900 de „învârtituri”, care a costat 16.200 lei. Întreținerea lor ajungea la aproximativ 18.000 de lei anual, sumă în care intra și salariul șoferului. Banii erau procurați de județ din fondul drumurilor, iar polița de asigurare era achitată la Societatea Română de Asigurări Generale din București, care oferea 10.000 de lei pentru orice eveniment rutier și 50 de mii de lei pentru pagube totale inclusiv victime omenești. Prima de asigurare era de 275 de lei pentru fiecare automobil de 30 de cai putere, iar asupra acestei prime se acorda o reducere de 10 la sută dacă asigurarea se încheia pe 5 ani. „Primul atelier auto ce a deschis o sucursală în orașul nostru a fost societatea Leonida@Co din București care, în anul 1911, pentru cauciurile vândute oferea doritorilor ocazia de a face și mici reparații la automobile. Imediat și alte societăți de profil deschid filiale în Focșani, printre care Firma Stelian G. Sapatino din București, care oferă la vânzare cauciucuri cu trei nervuri, de o rezistență extraordinară, construite special pentru automobile grele și drumuri foarte rele precum și cauciucuri antiderapante tip Cuir Ferre și Rouge Ferre, neîntrecut de solide, cu pânze multiple, puternice și cu camere de aer excelente”, ne-a mai transmis Dîrdală.
Duiliu Zamfirescu a avut un Ford
Drumurile foarte rele, nepriceperea șoferilor și reparațiile superficiale au determinat ca reprezentantii Prefecturii să-și schimbe relativ repede cele două mașini, astfel încât, în anii 1926 și 1928, înnoiesc deja pentru a patra oară parcul auto propriu. În acei ani institutia a achiziționat un Kraisler de 68 de CP și un Buick de 79 CP. Câțiva ani mai târziu, în 1932, acestea, fiind deteriorate, au fost scoase la licitație. În ceea ce privește primii proprietarii particulari de autovehicule, din statistica Poliției Focșani aflăm că al șaselea șofer al orașului era Sergiu Zamfirescu ce conducea un Buick de 50 CP, al optulea proprietar era Anton F. Ferhat cu un Ford de 24 CP, iar al 12-lea scriitorul Duiliu Zamfirescu, tot cu un Ford. Acesta din urmă a solicitat primul în oraș eliberarea unui permis de conducere, însă a primit, din cauze necunosute, numărul 12. „Statistic, în 1932 erau 287 de vehicule cu tracțiune mecanică dintre care 205 tu-risme, 17 autobuze, 42 camionete, 19 motociclete și 4 cisterne. Peste 150 erau particulare, iar restul aparțineau instituțiilor. Pe lângă acestea erau și 55 de taximetre. 3 ani mai târziu, numărul total al autovehiculelor a ajuns la 330”, arată Dîrdală evoluția rapidă a automobilului. Prima instituție specializată care s-a ocupat de pregătirea șoferilor, în special a celor profesioniști a fost Åžcoala de Conducători de Automobile din cadrul Åžcolii de Arte și Meserii București. Taxa pentru profesioniști era de 5.000 de lei, iar pentru amatori de 3.500 lei, suma putându-se achita și în rate. Primele revizii tehnice în orașul nostru au devenit obli-gatorii în anul 1932 și îi viza pe soferii profesioniști o dată la 3 luni. Tot în acest an, Chestura de Poliție Focșani abrogă un regulament rutier mai vechi, considerat depășit și adoptă unul nou, din care aflăm că toate taxiurile vor trebui pe viitor să staționeze doar în fața Uzinei Electrice (azi zona Casei Corpului Didactic), autobuzele ce fac curse în județ vor staționa doar în zona bisericii Domnești (azi demolată), iar pe strada Mare a Unirii și pe strada I.C. Brătianu (azi str. Republicii) este interzisă circulația autobuzelor și autocamioanelor.
Iubitorii mașinilor vechi cer reduceri de taxe pentru a le păstra
Astăzi au mai rămas doar câțiva iubitori de automobile vechi care și-ar dori ca taxele și impozitele, în cazul lor să fie ceva mai reduse. Pe lângă mașinile foarte scumpe, cu forme aerodinamice, acestea vechi par parcă mai prețioase. Costurile cu întreținerea lor se ridică destul de mult, fapt ce îi duce pe unii cu gândul să renunțe la ele. Victor Modreanu din Focșani are în total cinci mașini vechi. În garajul său se adăpostesc un Land Rover din 1970, un Mercedes Benz din 1960, două Ford-uri din 1936 și un Chrysler. Dragostea pentru mașini i-a fost inspirată de bunic și mai apoi de tată. Își amintește cu nostalgie cum a crescut printre mașini. „M-am născut între ele. Multă lume întoarce capul după mașina mea, fac poze cu ea, însă nu le trebuie așa ceva. Tot în Loganul cu aer condiționat se urcă”, spune cu dezamăgire Modreanu despre percepția focșănenilor de azi. El ar vrea ca statul să-i încurajeze pe cei care încă mai țin aceste mașini și să-i scutească de taxe și impozite, nu și de verificarea tehnică. Land Rover-ul în care l-am găsit a costat aproximativ 1.000 de euro și a urcat cu el pe Trans-Făgărășan, Cheile Turzii și Valea Oltului. Cu motorul original consuma 30 de litri benzină la 100 de kilometri. „I-am pus un motor diesel de Opel Frontera care consumă între 8 și 10 la sută motorină. Dacă ar fi să merg curent cu ea cred că m-ar costa foarte mult, mai ales că piesele sunt scumpe și greu de găsit”, ne-a mărturisit nea Victor care se poate lăuda cu participarea la câteva curse, dar și cu onoarea de a fi înainte mergătorul unor mașini de epocă. Un alt împătimit al mașinilor vechi este Valentin. Are 48 de ani și o Volga M21 din anul 1968. Åži-a montat în interior un ventilator pentru a fi în ritm cu invenția aerului condiționat. „M-a oprit odată Poliția și m-a rugat agentul să-i dau voie să se urce în ea”, ne-a povestit Valentin care nu vrea să știe lumea prea multe despre el. El este tatăl mașinii, o repară și o lustruiește. Găsit de reporterii noștri în trafic, Valentin a insistat să spele mașina înainte de a o fotografia. Când a cumpărat-o l-a costat destul de mult, însă nu-i pare rău și nici nu ar vinde-o pe una mai nouă. „Am dat o avere când am luat-o în anul 1988. Pe atunci o Dacia costa 70.000 de lei și eu am dat pe asta 125.000. Prima dată a fost a unui inginer”, ne-a spus Valentin. De atunci a mai suferit câteva modificări, însă culoarea a rămas aceeași cu toate că e la al treilea strat de vopsea. În oraș consumă 10 litri de motorină la 100 de kilometri, însă nu este prea mult pentru un pasionat de mașini rusești. „Rusu merge! Rusu a făcut mașină zdravănă”, spune Valentin, singurul proprietar de Volgă din Focșani.
S-a pierdut, totuși, farmecul de odinioară
În prezent, numărul șofe-rilor din Vrancea a depășit cifra de 100.000, iar automobilul este mai degrabă o necesitate, decât un lux. Tinerii care au părinți mai înstăriți nu mai merg la cursuri pe jos sau cu bicicleta, au o mașinuță care să-i ducă și să-i aducă. Nu de puține ori cad, în mâinile unor elevi, bolizi care ușor scapă de sub control. „Fără îndoială, salutăm progresul care a determinat ca un mijloc de locomoție accesibil în trecut doar unei pături restrânse a populației, să devină în zilele noastre un lucru pe care și-l poate permite aproape oricine. Ceea ce s-a pierdut, în schimb, este farmecul de odinioară, când un automobil și conducătorul lui strângeau în jur sute de curioși, iar o plimbare cu un astfel de obiect rămânea un prilej de mare sărbătoare”, spune în încheiere custodele.
