Săptămâna trecută, preșe-dintele Comisiei Centrale de Arbitri, Vasile Avram și Wilfried Heitmann (centru), responsabilul UEFA pentru România în privința Convenției, au dat cadouri tuturor comisiilor de arbitri ale AJF echipamente electronice de ultimă generație. Scopul: o mai bună comunicare și formarea on-line a arbitrilor de Liga a IV-a sau mai jos. CCA a început să lucreze serios la formarea tinerilor arbitri și a investit aproximativ 50.000 de euro într-un proiect de anvergură. Toate AJF-urile din țară, printre care și AJF Vrancea au fost dotate săptămâna aceasta cu câte un laptop, un proiector video și DVD-uri de la UEFA. Totul pentru a face comunicarea cu CCA cât mai rapidă și mai eficientă. Astfel, Vasile Avram vrea să țină sistematic ședințe cu toate comisiile județene de arbitri pentru a le indica linia cerută la nivel european, dar se va înființa și un program on-line în care tinerii arbitri vor fi instruiți.