Doi frați din Odobești vor fi judecați după ce au făcut scandal, în noaptea de Revelion, într-un local din Focșani. Marian I., de 28 de ani, și George I., de 22 de ani, sunt acuzați de lovire sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
În rechizitoriul pe care procurorii l-au întocmit pe numele celor doi tineri se arată că în noaptea dintre ani, ei se aflau într-un local de pe strada Brăilei, din Focșani. Din anumite motive, aceștia s-au luat la ceartă cu o altă persoană, care se distra în aceeași locație. Au lovit victima și au amenințat-o cu un cuțit. Persoana care a ieșit „șifonată” din mâinile agresorilor și-a scos certificat medico-legal, care atestă faptul că a avut nevoie de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Åži patronul barului în care s-a petrecut fapta aveau inițial pretenția ca inculpații să achite pagubele povocate, în valoare de 11.400 de lei, dar ulterior s-a împăcat cu tinerii, astfel încât în fața instanței nu se va constitui parte civilă. Victima nu a avut nici un fel de pretenție de la Marian și George.