Circulația trenurilor la nivel național se va desfășura cu restricții de viteză din cauza temperaturilor mari care se înregistrează în aer și, implicit, la nivelul solului, conform atenționării de Cod galben de caniculă pentru perioada 14 – 17 iulie, informează Compania Națională de Căi Ferate.
În perioadele caniculare, personalul de întreținere a căii fe-rate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară (însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină), iar în timpul zilei se reduce viteza de circulație a trenurilor de călători și de marfă cu 20-30 km/h pe durate bine determinate, astfel încât circulația trenurilor să se desfășoare în depline condiții de siguranță. În perioada de caniculă (32 – 38 grade Celsius în aer), temperaturile înregistrate la nivelul șinei sunt cuprinse între 45 – 55 grade Celsius. Reducerea vitezelor de circulație în anumite intervale de timp, în care temperaturile depășesc limitele normale este, de asemenea, aplicată de toate administrațiile de cale ferată.
De asemenea, deoarece avertizarea de Cod galben de caniculă, transmisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă și în zilele de weekend, când temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 – 36 de grade, iar în unele zone 37 – 38 de grade Celsius, CFR va menține această măsură de introducere a restricțiilor de viteză în circulația trenurilor, măsură care va determina și întârzieri în traficul feroviar.