Miercuri, polițiștii din Å¢ifești au fost sesizați despre faptul că Costinel B., de 35 ani, din localitate, cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice, a decedat în ambulanța care îl transporta la Spitalul Județean Vrancea. Cercetările sunt continuate de către polițiști.
În aceeași zi, polițiștii din Nănești au fost sesizați despre faptul că Ioana S., în vârstă de 51 de ani, din localitate a fost găsită decedată în locuință.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea pentru efec-tuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei morții.