Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

S-a deschis ediţia a IV-a SNAC


Elevii cu probleme speciale din județ se vor recrea și vor lua parte la activități educativ instructive în cadrul celei de-a IV-a ediții a Strategiei Naționale de Ac-țiune Comunitară (SNAC) de la Gălăciuc. Inaugurarea acestui important eveniment a avut loc ieri, în prezența celor 75 de copii participanți de la centrele de la Mihălceni și Măicănești, dar și de la Centrul de Educație Incluzivă ,,Elena Doamna” din Focșani. Alături de aceștia vor petrece vreme de aproape două săptămâni, până pe 17 iulie, și un grup de 40 de voluntari format din elevi ai Colegiului Național ,,Al. I. Cuza”, Liceului Pe-dagogic ,,Spiru Haret” și Colegiul Tehnic ,,Edmond Nicolau”, alături de un grup de voluntari de la „Christ’s Hospital” din Anglia. Cu toții îi vor ajuta pe copiii cu dizabilități să se simtă bine și să se bucure de frumusețile din împrejurimile taberei. Totodată, îi vor ajuta pe copii să se implice în cadrul unor activități creative și distractive.  Copiii vor lua parte la cinci ateliere de lucru, de muzică, un altul de dans, teatru, sport, de desen și un alt atelier de dezvoltare a lucrului manual. ,,Noi suntem aici datorită copiilor. Acest proiect este foarte îndrăgit de copii și beneficiile lui se văd de la an la an. Ei sunt mai sociabili și comunică mai mult chiar și cu voluntarii englezi. Åži a sporit motivația învățării, ei știu că dacă învață foarte bine vor veni în această tabără. Unii copii de la centre care au venit an de an au devenit, astăzi, vo-luntari. Această ediție se vrea a fi și una de evaluare a ceea ce s-a realizat în cei trei ani. Un cîștig este că ei au devenit voluntari pentru propriile lor grupe”, a declarat Felicia Panaite, profesor la Centrul de Educație Incluzivă ,,Elena Doamna” din Focșani. Cea de-a IV-a ediție a Strategiei Naționale de  Acțiune Comunitară este organizată de Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea cu sprijin din partea Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului în parteneriat cu Asociația „Children’s High Level Group” și Consiliul Județean Vrancea. La nivel județean acest proiect este coordonat de profesorul Felicia Panaite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?