Daniel Radcliffe, protagonistul filmelor din seria „Harry Potter”, a declarat într-un interviu recent că a fost dependent de alcool la vârsta de 18 ani, într-o perioadă în care încerca să reziste presiunii aduse de celebritate. În prezent în vârstă de 22 de ani, Daniel Radcliffe, care a devenit celebru în 2001, după ce a jucat rolul principal în filmul „Harry Potter și Piatra Filozofală”, a declarat că a început să consume cantități mari de alcool în timp ce filma pentru cel de-al șaselea film din această serie, intitulat „Harry Potter și Prințul Semipur”, deoarece credea că asta trebuia să facă, informează contactmusic.com. „Am devenit atât de dependent de alcool pentru a putea să savurez alte lucruri. Timp de câțiva ani, am fost atât de fermecat de ideea de a trăi stilul de viață al altor persoane, încât nu am realizat că acest stil nu mi se potrivea”, a spus Radcliffe.
Actorul britanic a precizat că a renunțat la alcool în august 2010 și că de atunci preferă să petreacă câteva zile liniștite alături de iubita lui, Olive Uniacke, în loc să meargă la petreceri.
Daniel Radcliffe a făcut aceste decla-rații într-un interviu acordat ediției britanice a revistei GQ. Actorul brita-nic a stârnit senzație, în urmă cu câțiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru „Equus”, de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) și pe Broadway (New York). În 2007, Daniel Radcliffe a jucat în lungmetrajul TV „My Boy Jack”, în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.
Înainte ca ultimul film din seria „Harry Potter” să fie lansat pe marile ecrane, în această vară, Daniel Radcliffe va juca din nou pe Broadway, într-o nouă versiune a musicalului din anii 1960 „How To Succeed In Business Without Really Trying”.
În această piesă, actorul britanic interpretează rolul J. Pierrepont Finch, un tânăr spălător de geamuri care urcă în ierarhia companiei pentru care lucrează, cu ajutorul unei cărți de dezvoltare personală.