Ediția: Miercuri 9 Iulie 2025 Nr. 6916

Un membru CNA a scos pistolul în Comisiile de cultură ale Parlamentului


Constantin Duțu, membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), a scos un pistol pe masă, miercuri, la ședința comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului. El a susținut că este „o jucărie”. „Ä‚sta nu e un pistol adevărat, e un pistol de jucărie”, a spus Duțu, susținând că l-a adus „ca să îl vadă domnul Sergiu Nicolaescu”.
Duțu a declarat că pentru acest lucru era să fie condamnat în urmă cu 25 de ani, când a fost anchetat de Securitate pentru deținere de arme.

Președintele Comisiei de cultură din Camera Deputaților, Raluca Turcan, i-a spus lui Duțu că este inadmisibil ceea ce face și l-a invitat să părăsească ședința.
Incidentul a avut loc la audierea candidatului propus de PDL pentru CNA, Valentin Jucan. Jucan candidează pentru locul din CNA rămas vacant ca urmare a încheierii mandatului lui Ovidiu Zanc, numit în 2004 la propunerea PSD. PDL a considerat însă că posturile din Consiliu trebuie renegociate.

Arma lui Duțu a fost confiscată de polițiști

Arma scoasă de Constantin Duțu în timpul ședinței comisiilor reunite de cultură ale Parlamentului a fost confiscată de polițiști pentru a fi expertizată, iar membrul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a fost invitat la Secția 17 pentru a da o declarație.
Pistolul, care pare a fi de jucărie, a fost ridicat de polițiști ai Serviciului Arme din Poliția Capitalei, pentru a fi expertizat și pentru a se stabili dacă face parte dintr-o categorie supusă autorizării, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Diana Sarca.
Aceasta a precizat că nicio plângere nu a fost depusă în urma incidentului din Parlament. Constantin Duțu a fost invitat de polițiști la Secția 17, unde a și mers pentru a da o declarație în legătură cu posesia armei în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?