Compania privată Dalkia România, parte a grupului francez Veolia, a fost inclusă de Guvern în scrisoarea anterioară de intenție cu FMI pe lista firmelor de stat cu pierderi care trebuie supravegheate, eroare trecută prin board-ul FMI și corectată doar după ce acționarii francezi au reclamat situația. Eroarea a apărut în momentul redactării scrisorii de intenție încheiată între Guvern și Fondul Monetar Internațional în urma misiunii din ianuarie, când operatorul privat de energie termică a fost inclus pe o listă de 30 societăți de stat, printre care numeroase centrale de energie termică subordonate administrației locale, ale căror pierderi trebuie incluse în deficitul bugetar și care sunt obligate să anunțe periodic la Ministerul Finanțelor indicatorii financiari și operațiunile efectuate. Scrisoarea de intenție a fost aprobată în luna martie în această formă de Comitetul director al FMI, reunit la Washington. Eroarea nu a fost descoperită decât atunci când acționariatul francez al Dalkia a aflat din presă despre inclu-derea companiei pe lista so-cietăților de stat cu pierderi și a reclamat situația la Palatul Victoria și sediul FMI.