Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

Surpriză în cea de-a doua zi de Paşte


Câțiva elevi cu inimă mare ai Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani le-au făcut o bucurie persoanelor infectate cu HIV, aflate în grija Centrului „Sf. Maria” din Golești, în cea de-a doua zi de Paște. În cadrul proiectului „A doua șansă pentru viață” le-au făcut o vizită încărcați cu daruri. Liceenii au oferit în dar obiecte de îmbrăcăminte dar și o masă îmbelșugată acestor persoane aflate în nevoie. De la cârnați, brânză, mici, carne, sucuri, cozonaci până la fructe și legume, de toate au primit persoanele de la Golești, masa festivă din cea de-a doua zi de Paște fiind cu adevărat îmbelșugată. Acti-vitatea desfășurată, luni, în cadrul proiectului „A doua șansă pentru viață” a fost coordonată de profesoarele Teodora Bentz, Loredana Diac, Elena Vișinescu și Aurelia Nedelcu alături de elevi voluntari de la clasele a IX-a A, a IX- E, a XI-a E și a XI-a F. „Cuziștii” cu suflet mare au transformat o zi obișnuită la Centru într-un prilej de sărbătoare și bucurie. „Când am spus Hristos a înviat și am ciocnit un ou roșu cu Doru, un tânăr de la Centru, am fost foarte emoționată. Am simțit că e tânăr și că vrea să se bucure, la fel ca și mine, de tot ceea ce-i oferă viața”, a afirmat Elena Gavriloiu, elevă în clasa a IX-a E la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani. Gestul nobil făcut de „cuziști” a fost apreciat și de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Aceștia cred că și persoanele aflate în grija Centrului de la Golești au nevoie de afecțiunea celor din jur, deoarece au probleme de sănătate și viața lor este cu mult mai complicată decât a celorlalți. „Consider oportună ideea de a face un grătar în curtea Centrului «Sfânta Maria» și de a sta umăr lângă umăr, relaționând, voluntarii de la Colegiul Cuza și tinerii instituționalizați. Vremea a încurajat bunele intenții ale organizatorilor iar picnicul a fost o reușită pentru că a oferit tuturor sentimentul normalității, într-o lume în care ar fi necesară mai multă atenție acordată acestor cazuri speciale”, a declarat Daniela Nicolaș, directorul DGASPC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?