Ediția: Sâmbătă 28 Iunie 2025 Nr. 6908

Suspiciune de viol


O tânără de 16 ani, din Cîmpineanca, susține că a fost violată de un localnic. Adolescenta ar fi fost batjocorită în seara zilei de 24 martie, iar reclamația a fost făcută în ziua imediat următoare. Fata le-a povestit polițiștilor că înainte de a fi violată, ar fi stat cu mai mulți localnici la o șuetă. După ce au petrecut, fata a vrut să plece acasă. Ea ar fi fost urmărită de unul dintre cei cu care a stat la masă și dusă în casa unui localnic, unde a fost violată. Polițiștii l-au identificat deja pe cel despre care reclamanta spune că a violat-o, dar acesta nu recunoaște nimic.
Ieri, tânăra a fost dusă la Serviciul de Medicină Legală pentru a se constata dacă spusele sale se confirmă sau nu. Medicul legist va stabili dacă adolescenta a întreținut relații sexuale în perioada indicată de ea, dar și dacă poate fi vorba de un viol sau de raporturi sexuale de bună voie. În funcție de ce va spune medicul legist, polițiștii vor face și ei încadrarea juridică a faptei. Așadar, dacă spusele fetei se confirmă, localnicul va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.
Polițiștii spun că sunt cazuri de acest gen care se confirmă, dar și cazuri care nu se confirmă, căci persoanele reclamante întrețin relații sexuale cu diferiți bărbați de bună voie, iar apoi susțin că au fost violate. Cert este că minciuna are picioare scurte, iar dacă fapta nu există, acest lucru se descoperă la SML.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?