Åžtefan G., în vârstă de 21 de ani, din Pufești, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe deoarece la începutul lunii octombrie a anului trecut, împreună cu alți doi băieți, l-a lovit cu pumnii și picioarele pe Iulian P. Partea vătămată a declarat că întâmplarea s-a petrecut la discoteca „Alkatraz” din Păunești, când cei trei agresori l-au luat la bătaie iar inculpatul, Åžtefan G., l-a lovit cu un corp contondent în sprânceana dreaptă. Partea vătămată a suferit leziuni ce au avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale. Martorul, Cosmin P., spune că a văzut un băiat plin de sânge, căzut la pământ dar nu i-a văzut pe făptași. Inculpatul, Åžtefan G., recunoaște faptele dar ceilalți doi neagă acuzațiile care li se aduc.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a dispus scoaterea de sub urmărire penală a doi dintre inculpați și anume, Gelu B. și Constantin D., ambii din Pufești, întrucât participarea acestora la săvârșirea faptei penale nu prezintă gradul de pericol social specific unei infracțiuni.