Foarte puține cereri de titularizare după noul model adoptat de Ministerul Educației prin noul pachet legislativ au fost considerate viabile. Potrivit unei situații întocmite în acest sens de Inspectoratul Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea, din cele 103 cereri depuse de profesori au fost validate doar 49 de cereri restul de 10 fiind respinse de Consiliul de Administrație al ISJ Vrancea, în vreme ce alte 44 de cereri au primit aviz nefavorabil din partea Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ unde s-au solicitat posturile de titular.
Cele 10 solicitări nu au fost validate deoarece au obținut postul după 1 septembrie și nu în ședință publică. Profesorii nemulțumiți de rezultatele obținute sunt așteptați, astăzi, la sediul ISJ Vrancea pentru a depune contestații. „Cererile care au fost aprobate au trebuit să îndeplinească cumulativ următoarele condiții. Posturile să fie viabile cel puțin patru ani, candida-tul să fi obținut suplinirea într-o șe-dință publică. Am avut mulți candidați care au obținut suplinirea după 1 septembrie și li s-a aprobat în comisia paritară însă aceasta nu este o șe-dință publică. Noi le-am validat pe cele care au îndeplinit cumulativ toate condițiile”, a spus Stan Rogoz, șeful ISJ Vrancea. Rezultatele contestațiilor vor fi făcute publice vineri, 11 martie. O nouă prevedere a Legii Educației creează disensiuni între sindica-liști, profesori și directorii de școli. Legea 1/2011 scoate examenul de titularizare și introduce angajarea profesorilor în sistemul educațional de către fiecare școală în parte. Așadar, anul școlar viitor dascălii nu vor mai susține examenul de titularizare pentru a prinde un post în sistemul de învățământ. Potrivit Legii Educației Naționale, fiecare școală va organiza un concurs pentru ocuparea locurilor pe care le are disponibile. Această prevedere ar trebui să ducă la o concurență între școli pentru atragerea de cadre didactice competente. Profesorii vor căpăta titulatura de profesor titular din data de 1 septembrie 2011. Ei vor fi titulari ai unității de învățământ și nu ai sistemului, cum era până în prezent.