Dănuț G., în vârstă de 22 de ani, din comuna Pufești, este condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare condiționată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire și lipsire de libertate în mod ilegal, deoarece în luna mai a anului trecut l-a sechestrat pe Neculai C., împreună cu fiica sa de numai 12 ani. Inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate din comuna Păunești în seara zilei de 5 mai 2010, căutând-o pe fosta sa concubină, fiica părții vătămate. Întrucât Dănuț G. nu a găsit-o acasă pe concubină a început să-l amenințe și să-l lovească pe Neculai C., după care l-a urcat cu forța în căruță împreună cu fiica sa, Mihaela C., în vârstă de 12 ani. Inculpatul i-a dus pe cei doi în comuna Pufești, sat Ciorani unde i-a privat de libertate în mod ilegal până la ora 3.00 dimineața. Pe drum, în timp ce se aflau în căruță, inculpatul i-a pus lui Neculai C un ciob de sticlă în dreptul gâtului, amenințându-l cu moartea, după care i-a aplicat mai multe lovituri pe tot corpul, toate acestea petrecându-se sub ochii minorei de 12 ani. Părțile vătămate au reușit să scape din locuința unde inculpatul le ținea închise abia atunci când acesta din urmă a fost doborât de aburii băuturii și a adormit. Neculai C. a sesizat organele de poliție și împreună cu fiica sa a mers pe jos până în stația CFR Pufești. Partea vătămată, Neculai C., a declarat că inculpatul „i-a mai călcat” pragul casei, amenințându-l și lovindu-l, fiind nevoit uneori să doarmă pe la vecini. Dănuț G. are antecedente penale pentru infracțiunile de fals privind identitatea, întrucât în luna aprilie a anului trecut acesta s-a prezentat ca fiind Romică Bratie, în momentul în care șeful de post din Movilița i-a cerut să se legitimeze. De asemenea, băiatul de 22 de ani mai este acuzat și de lovire sau alte violențe deoarece în luna mai a anului trecut l-a lovit pe numitul Marian C. provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.