Componenții selecționatei de fotbal Under 16 a Vrancei au încheiat stagiul de pregătire asigurat de Asociația Județeană de Fotbal la Tîrlungeni (Brașov). Pe durata celor opt zile de cantonament, vrâncenii au disputat și trei partide de verificare: 0-2 cu selecționata Brașovului, 5-1 cu Kinder Tg. Mureș și 3-2 cu selecționata Under 16 din Slobozia. „Chiar dacă nu am avut o bază de selecție foarte mare, lotul fiind alcătuit din jucători de la CSM Focșani, AS FC Unirea și de la Adjud, copiii s-au mulat cât de cât pe ce le-am cerut, dar mai avem mult de muncă, pentru că au doar 15 ani și la nivel tactic încă nu evoluează așa cum îmi doresc. La majoritatea am văzut disponibilitatea de a învăța și asta mă bucură. Vreau ca jucătorii să conștientizeze că acest campionat este foarte bun pentru ei, că este un mod de a se remarca, de a ieși din anonimatul județului. La majoritatea partidelor au asistat trimiși ai federației, observatori, antrenori de la loturile naționale, care i-au urmărit și pe jucătorii care s-au remarcat îi vor convoca la loturile naționale”, a declarat antrenorul principal Puiu Oprișan. În faza a doua a Campiona-tului, cele 24 de echipe calificate au fost repartizate, pe criteriul geografic, în șase serii a câte patru echipe care vor juca tur-retur, câte șase partide. Vrancea va evolua împotriva selecționatelor din Constanța, Călărași și municipiul București. Primele două clasate din fiecare serie și două echipe de pe locul al treilea, care au cel mai mare număr de puncte obținute la primele două clasate, se vor califica în sferturile de finală. Faza a doua a competiției va începe pe 6 martie.