Ediția: Sâmbătă 5 iulie 2025 Nr. 6913

Victimele prostituţiei, mână în mână cu proxeneţii


Procurorii DIICOT Vrancea au soluționat, în 2010, prin neînceperea urmăririi penale două dosare vizând traficul de persoane. Anchetatorii spun că faptele sunt greu de dovedit în lipsa plângerii victimelor care cad la înțelegere cu cei care le exploatează. Fetele sunt în general din mediul rural și din familii sărace. Chiar dacă familiile știu cu ce se ocupă acestea peste hotare, susțin totuși că desfășoară activități cinstite.

Printre dosarele pe care le-au avut de soluționat anul trecut procurorii Direcției de Investigare a Crimina-lității Organizate și Terorism (DIICOT), Biroul Teritorial Vrancea, au existat numai trei cauze referitoare la traficul de persoane. Două dintre aceste dosare au fost finalizate, în timp ce unul este încă în lucru. Din cauza infractorilor care s-au perfecționat în astfel de infracțiuni și au găsit calea pentru ca victimele să fie mulțumite și să nu mai depună plângeri, procurorii nu au reușit să dovedească faptele și așa-zișii exploatatori să fie trași la răspundere. „În mare parte, aceste cauze au fost soluționate cu neîncepere și asta s-a datorat faptului că victimele nu mai reclamă faptul că sunt exploatate sexual sau în alte forme deoarece «infractorii s-au perfecționat», în sensul că nu le mai amenință, le asigură protecție și un venit substanțial. Chiar dacă se cunoaște sau se află despre aceste lucruri, victimele nu sunt de găsit pentru a fi audiate, nefiind pe teritoriul țării. Familiile, chiar dacă știu cu ce se ocupă, declară că sunt la muncă, spălat de vase sau curățenie”, ne-a spus procurorul Gheorghe Stanciu, șeful Biroului Teritorial Vrancea al DIICOT.
Anchetatorii spun că aceste fapte  sunt din ce în ce mai greu de dovedit în lipsa plângerii victimei. Acest aspect, dar și faptul că infracțiunile nu se desfășoară pe teritoriul țării, îngreunează ancheta și face fapta și mai greu de probat. „Chiar dacă urmărirea penală se desfășoară din oficiu, cântărește foarte mult ca mijloc de probă plângerea și decla-rația victimei. Unul din elementele constitutive ale infracțiunii nu se desfășoară pe teritoriul țării, fiind greu de probat”, a mai adăugat procurorul Stanciu.
Din cele trei dosare care au fost în vizorul procurorilor DIICOT Vrancea, două au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale, unul fiind încă în lucru. În general, fetele sunt din sate mai slab dezvoltate și din familii sărace. În ultimii ani, niciun dosar având ca obiect traficul de persoane nu a mai ajuns pe rolul instanțelor din Vrancea. Un caz de notorietate a fost în 2006 când procurorii au trimis în judecată opt persoane acuzate de proxenetism. Acestea erau acuzate că în perioada 2005-ianuarie 2006, au racolat 11 tinere, din care 9 minore, pe care le-au trimis „la produs” în străinătate.
Anul trecut, un vrâncean, patronul unui club din Focșani a fost arestat fiind acuzat că ar fi obligat mai multe dansatoare din clubul său, să-și „vândă” trupul unor clienți. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Neamț, acolo unde victimele au depus plângerile. Tot anul trecut, o fată de 17 ani, din Mera ar fi căzut în plasa traficanților de carne vie care ar fi fost deținuți într-un penitenciar din țară.

***
Aceștia coordonau activitatea direct din penitenciar în timp ce alți membri ai rețelei le executau ordinele. Multe dintre fetele care cad în capcana pro-xeneților fie sunt mânate de situațiile grele pe care le au acasă, fie aleg de bună voie această cale, cea mai veche meserie din lume fiind, în viziunea lor, și cea mai ușoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?