Pietrele poartă în ele legile cosmice, la fel ca și noi înșine. Pentru a le înțelege efectele, trebuie mai întâi să înțelegem lumea, dar în primul rând pe noi înșine. Pietrele au efect prin elementele chimice care le compun. Elementele chimice se clasifică în șapte mari grupe, a opta grupă reprezentând starea perfectă. Mineralele se împart în șapte clase: sulfuri, halogenuri, oxizi, carbonați, sulfați, fosfați, silicați și o categorie separată a mi-neralelor naturale alcătuite dintr-un singur element, carbonul, grupă din care face parte diamantul, acesta având duritatea cea mai mare. Asociat cu Arborele Vieții, acest element ne amintește de Divinitate, situată deasupra sephirei Kether.
Pietrele au efect, totodată, prin sistemul lor cristalin. Ca simbol al celor șapte raze cristaline, s-au format șapte sisteme de cristalizare, acestea putând fi corelate cu șapte tipuri de oameni. Cel de-al optulea sistem aparține pietrelor fără structură internă, asemănător grupei a opta a elementelor chimice, simbolizând perfecțiunea si-tuată deasupra nivelului șapte, întrucît oamenii din categoria „fără formă” își eliberează cătușele pământești și se înalță într-o lume spirituală mai înaltă.
Energia, vibrația culorii pietrelor o receptăm prin cele șapte chakre principale. Acestea s-au format în acele locuri în care liniile continue ale meridianelor se intersectează de 21 de ori, 21 care nu este altceva decît cheia lumii tridimensionale, formând legătura dintre nivelele energetice ale chakrelor și, totodată, aura noastră. Aura noastră este alcătuită din șapte corpuri energetice, similar Arborelui Vieții compus din șapte nivele.
Omul însă este o ființă formată din corp fizic, suflet și spirit. Celor șapte chakre principale le corespund șapte culori: trei culori principale și combinațiile acestora. Pietrele, prin culorile lor, pot fi asociate culorilor chakrelor, astfel, de exemplu, pietrele de culoare albastru închis (Azurit, Lazurit, Safir) se asociază chakrei șase, al treilea ochi.
La începuturile vieții noastre pe pământ, în perioada lemuriană știam cine suntem și care este menirea noastră. Corpul nostru fizic nu era la acea vreme pe deplin mate-rial, eram încă ființe spirituale și trăiam în conștiința unității cosmice. Apoi, în timp, omul a îmbrăcat un veșmânt din ce în ce mai material, a luat Pământul în stăpânire, dominându-l din ce în ce mai mult, a uitat de unde a venit și încotro se îndreaptă. Astfel, el și-a închis chakra coroanei, întărindu-și în schimb chakra rădăcină.
Dintotdeauna pietrele au avut puteri tămăduitoare. Ființe ale regnului mineral, ele au fost mereu alături de noi, ne-au călăuzit fie din Cosmos, fie din adâncul pământului. Pietrele conțin minerale necesare organismului nostru. Se știe, calciu și magneziu sunt indispensabile structurii osoase. De exemplu, calcita portocalie și dolomita fac parte din categoria mineralelor care ajută sistemul osos. Fiecare piatră are o vibrație proprie, protejând, armonizând, vindecând prin aceasta chakrele și aura. Pietrele ne transmit energie atât prin structura lor crista-lină, cât și prin culoarea lor, pe care corpul nostru o preia prin chakre.