Procesul lui Valentin Åžtefan a fost amânat încă o dată. Tânărul acuzat de uciderea asistentei de la cabinetul de radiologie dentară nu a fost audiat încă. Deși la un termen anterior a solicitat studierea dosarului înainte de a da declarații, în luna decembrie nu a putut fi prezent la Tribunal atunci când a avut termen de arhivă, pentru că ar fi fost internat în spital. La termenul de miercuri, Valentin a solicitat un alt termen de arhivă, pentru a putea studia dosarul. Valentin este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea de omor deosebit de grav. În data de 24 martie 2010 ar fi înjunghiat-o pe asistenta Silvia Chirilă în fața cabinetului medical în care aceasta lucra. În rechizitoriu s-a reținut faptul că tânărul de 22 de ani fusese și cu câteva ore înainte la cabinet, pentru a se informa cu privire la costul unei radiografii. La ora 18.00 inculpatul s-a întors la cabinet. Anchetatorii spun că și-a înjunghiat victima în scopul tâlhăriei. După o săptămână acesta a fost prins la Târgoviște. În fața anchetatorilor, la primele audieri și-a recunoscut fapta spunând că din cauza prețului ridicat al consultului a înjunghiat-o pe asistentă. Ulterior a negat totul. Procurorii spun că probele ADN de pe cuțit îl contrazic.