Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Bărbatul denunţat de patronul Mocanu rămâne în arest


Bărbatul din Neamț care s-ar fi oferit să-i înlesnească ieșirea din arest a patronului Clubului Aristocrat contra sumei de 15.000 de euro, va rămâne în arest. Ieri, magistrații Curții de Apel București au judecat recursul lui Silviu Ionel Ciupercă. „S-a respins recursul ca nefondat”, a precizat unul dintre reprezentanții Biroului de Presă al Curții de Apel București. Cei care l-au denunțat pe bărbat sunt Stelian și Marina Mocanu, ambii judecați la Neamț pentru trafic de minori. Femeia a confirmat că ei sunt cei care au formulat denunțul. „În perioada 2 – 29 decembrie 2010, inculpatul Ciupercă Silviu Ionel a pretins de la cei doi denunțători suma de 15.000 euro pentru a interveni la un judecător din cadrul Tribunalului Neamț și la un procuror care reprezenta Ministrul Public pentru a-i determina să facă demersurile necesare pune-rii în libertate a unuia dintre denunțători și să aplice o pedeapsă mai blândă ambilor denunțători. Dosarul respectiv avea ca obiect judecata pe fond a celor doi denunțători pentru infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori, unul dintre denunțători fiind arestat preventiv”, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. În ziua de 29 decembrie 2010, Ciupercă a fost prins în flagrant imediat după primirea sumei de 6.000 de euro de la unul dintre denunțători, reprezentând o primă tranșă din banii pretinși.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?