Ediția: Sâmbătă 14 Iunie 2025 Nr. 6898

Vaca, boii şi…detectorul de minciuni


Doi bărbați care au fost acuzați pentru furtul unor bovine, ar putea fi supuși testului cu poligraful, după ce avocatul unuia dintre ei a solicitat ca probă, detectorul de minciuni. Ion C. și Ion A. au fost condamnați la Judecătoria Focșani la câte trei ani și șase luni de închisoare după ce ar fi intrat în gospodăriile a doi consăteni de unde au luat o pereche de boi și o vacă. La una dintre părțile vătămate, Ion C. și-a pierdut buletinul dar s-a scuzat în fața judecătorului spunând că înainte cu două zile a ajutat partea vătămată să dea jos fân de pe claie. La termenul de ieri, în apel, primul dintre inculpați a spus că el a fost la femeia de la care a luat vaca în noaptea de 3 spre 4 aprilie 2009, dar știa că partea vătămată o vându-se celuilalt inculpat, chiar atunci, la ora 3.00 dimineața. Vaca a fost dusă pe albia râului către un „bișnițar” de la Valea Sării la fel ca și perechea de boi, luată din altă gospodărie în toiul nopții. Pentru că declarațiile celor doi au început să se bată cap în cap, unul dintre avocați a venit cu ideea ca cei doi să fie testați cu detectorul de minciuni. Instanța a rămas în pronunțare pe admiterea probelor și a fixat un nou termen de judecată pentru luna decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?