Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899

„Iartă-mă Tanţo“!


Un bărbat din Păunești și-a dat foc, în noaptea de joi spre vineri. Acesta a fost găsit carbonizat, ieri dimineață, când fratele său a văzut că de la locuința bărbatului decedat iese fum. Înainte de a-și pune capăt zilelor, bărbatul a scris și câteva rânduri prin care și-a luat adio de la viață și i-a cerut iertare soției sale.

Un bărbat de 69 de ani, din Păunești și-a dat foc dar nu înainte de a scrie două scrisori în care îi cere iertare soției și își ia adio de la viață. Nenorocirea   s-a produs în noaptea de joi spre vineri, iar cadavrul bărbatului a fost găsit ieri dimineață, în jurul orei 8.00, când localnicii au văzut că din locuința lui Ion Dinică iese fum. Ieri dimineață, fratele decedatului a sunat la poliție și   le-a spus oamenilor legii că din locuința fratelui său iese fum. Oamenii și angajații primăriei au fost nevoiți să spargă câteva geamuri pentru a intra în casă deoarece, înainte de a-și da foc, Ionel Dinică a închis poarta și ușile și abia apoi și-a turnat ben-zină pe haine și și-a dat foc. Când oamenii au reușit să ajungă în locuință,   l-au găsit pe bărbat întins pe jos în bucătărie, fără suflare și ars tot.  De asemenea, o parte din dușumea dar și alte bunuri erau arse. Focul a ars mocnit și astfel, nimeni nu a văzut nimic până dimineață. Lângă cadavru a fost găsită o sticlă de doi litri în care mai era jumătate de litru de benzină. „Cred că și-a turnat benzină pe haine și apoi și-a dat foc. El a mai avut o tentativă de suicid în urmă cu aproximativ o săptămână, când ar fi încercat să se spânzure dar a fost găsit de cineva în timp ce-și pregătea obiectele pentru așa ceva. A fost văzut joi seara și era băut. Un băiat de aici a încercat să meargă la el dar nu i-a dat voie pe motiv că este proprietatea lui și nu are ce căuta. Avea probleme cu alcoolul și este păcat că a recurs la un astfel de gest”, a spus Aurel Petrila, primarul din Păunești.

Două bilete de adio

Înainte de a-și da foc, bărbatul a lăsat pe geamul de la bucătărie două mesaje scrise cu o cariocă neagră. Prin intermediul mesajelor, bărbatul  i-a cerut iertare soției și și-a luat adio de la viață. Vice-  primarul comunei, Gheorghe Popa, ne-a povestit că bărbatul a avut tentative de suicid și în alți ani și că obișnuia să consume frecvent băuturi alcoolice. Din această cauză, soția plecase de acasă de mai bine de o săptămână. „Era un om deosebit și un bun meseriaș. Când nu bea nu aveai ce să-i reproșezi. Când se apuca de alcool își pierdea mințile. El a mai vrut să se omoare și acum câteva săptămâni dar și în anii anteriori. Cred că și-a dat foc mai spre dimineață pentru că nimeni nu a văzut nimic. Cred că s-a și intoxicat cu fum pentru că închi-sese tot ca nu cumva să intre cineva peste el. Am fost nevoiți să spargem niște geamuri ca să putem intra. Închisese și poarta, nu numai ușile. A ars mocnit acolo și nu l-a putut salva nimeni”, a spus Gheorghe Popa. Cadavrul bărbatului a fost transportat la serviciul de medicină legală și după efectuarea necropsiei se va ști dacă a murit intoxicat sau din cauza arsurilor. Polițiștii continuă și ei cercetările pentru a stabili cu exactitate ce l-a determinat pe bărbat să-și pună capăt zilelor. Acesta era tatăl a doi copii despre care autoritățile locale spun că sunt plecați la muncă peste hotare. De asemenea, la locuința bărbatului s-a intervenit și pentru stingerea incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?