Elevii de clasele a XI-a de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani au preluat aface-rile fictive derulate de elevii aflați în anul terminal. Tranzacția extrem de importantă s-a derulat cu prilejul zilelor unității de învățământ. Pentru a intra în lumea afacerilor, șase firme de exercițiu, ce de ieri derulează afaceri, au încercat să își prezinte business-urile în cadrul unui concurs iar pe viitor speră să aibă succes și în viața reală nu doar în spațiul școlar. Printre altele, elevii au prezentat spoturile publicitare de promovare a afacerilor, au prezentat sloganuri promițătoare și totodată, au încercat să dovedească fiecare în parte, că au stofă de adevărați busnissmeni. Åži, pentru că la modă în ultima perioadă este promovarea afacerilor în lumea virtuală, elevii au profitat de moment pentru a-și prezenta site-urile. Sufletul oricărei afaceri este vânzarea a ceea ce produci așa că una dintre secțiunile de concurs a fost aceea de desemnare a celui mai bun vânzător. În cadrul concursului a ieșit câștigătoare la secțiunile: cel mai bun spot publicitar, cel mai bun vânzător, cel mai original stand, firma „Mobart MKF”. Elevii care au reprezentat firma „Amadis SA” au obținut premiul cel mare al juriului dar și la secțiunea cel mai atractiv stand cât și pentru cea mai bună prezentare. Locul I la secțiunea cel mai bun catalog, cel mai bun slogan cât și rafinament în afaceri a fost ocupat de firma „Ecolaxia MK SRL”. Elevii care s-au implicat în buna desfășurare a firmei „Vinothex” au obținut locul I pentru cea mai bună pagină web și pentru cel mai profesionist personal de stand. „Pentru activitatea desfășurată anul trecut, elevii claselor a XI-a, respectiv a XII-a acum, au primit o diplomă de excelență. Firmele funcționează ca și cele normale doar că la nivel virtual. Firmele noastre desfășoară toate acti-vitățile ca într-o firmă normală, fac excepție datele legate de bani și de produse care sunt doar virtuale. Ne propunem să participăm la toate concursurile inițiate de către Minister și anul acesta școlar”, a precizat Sonica Dărmănescu, coordonatorul proiectului.