Ediția: Sâmbătă 7 Iunie 2025 Nr. 6894

Prognoza BNR : Inflaţie de 8,2%


Banca Națională a României a modificat în urcare prognoza de inflație pentru acest an de la 7,8%, cât estima în luna august, la 8,2%, cifră care va fi anunțată astăzi la raportul trimestrial asupra inflației, au declarat surse apropiate negocie-rilor cu FMI. „BNR anticipează că va închide acest an cu o inflație de 8,2%, scenariu pe care îl consideră chiar ușor optimist dacă se vor manifesta anumite riscuri”, au spus sursele citate.
Rata anuală a inflației a urcat în septembrie la un nou maxim pentru ultimii doi ani, de 7,77%, depășind estimarea medie a analiștilor, de 7,6%.
În august, Banca Națională a României a urcat estimarea privind rata inflației la finele acestui acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării TVA de la 19% la 24% începând din luna iulie.
Consiliul de Administrație al BNR a decis, marți, menținerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum și a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută la 15% și, respectiv, 25%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?