Starea de sănătate a poetului și politicianului Adrian Păunescu s-a înrăutățit, el fiind în prezent în stare gravă, a declarat pentru AGERPRES dr. Åžerban Brădișteanu, de la Clinica de Chirurgie cardiacă a Spitalului de Urgență Floreasca. Pacientul este conectat la aparate, iar prognosticul pe termen scurt este foarte rezervat, a precizat medicul. Poetul Adrian Păunescu a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca în 26 octombrie, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Oprița, declarând, la acea dată, că pacientul urma să fie supus mai multor investigații, pentru niște afecțiuni mai vechi. În ziua următoare internării, starea de sănătate a lui Adrian Păunescu s-a ameliorat puțin, din punct de vedere al insuficienței respiratorii, declara dr. Åžerban Brădișteanu, precizând că Adrian Păunescu era atent monitorizat. Potrivit medicului Åžerban Brădișteanu, starea poetului Adrian Păunescu s-a înrăutățit pe fondul unor suferințe mai vechi – diabet de 10-12 ani, – pacientul suferind de insuficiență cardiacă, renală, hepatică și respiratorie.