Confederațiile sindicale ar putea organiza un miting comun de amploare în Capitală, în 27 octombrie, zi în care va fi dezbătută și votată moțiunea de cenzură depusă de partidele de opoziție împotriva Guvernului Boc, o decizie privind data exactă a acțiunii sindicale fiind așteptată zilele următoare.
Liderul CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a declarat, ieri, că va pregăti membrii organizației pe care o conduce pentru miting în 27 octombrie. Potrivit lui Petcu, toți liderii confe-derațiilor au fost de acord în principiu cu organizarea mitingului în ziua votului, dar deocamdată nu s-a luat o decizie finală.
O hotărâre în acest sens va fi luată în zilele următoare, a mai spus Petcu.
„Voi susține ca această acțiune să se desfășoare concomitent cu votul moțiunii pentru a avea un impact mai mare”, a spus liderul CNSLR-Frăția.
Vicepreședintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat că la miting sunt așteptați aproximativ 50.000 de oameni și că acțiunile vor include un protest în Piața Victoriei, urmat de un marș spre Parlament.
Liderii confederațiilor sindicale au decis, în 6 octombrie, să organizeze împreună proteste, iar până în 22 octombrie să discute cu toți liderii politici și să picheteze sediile partidelor, în lipsa unui răspuns la revendicările lor urmând să organizeze o mare acțiune în 25 – 30 octombrie, în Capitală.
Liderul CNSLR-Frăția, Marius Petcu, a declarat că până în 22 octombrie sindicaliștii vor să se întâlnească și să discute cu toate grupurile parlamentare pentru a le prezenta un set de revendicări și punctul lor de vedere.
De asemenea, în fiecare vineri, din 8 până în 22 octombrie, sindicaliștii vor picheta sediile partidelor în teritoriu și locuințele parlamentarilor.
„În 22 octombrie toate aceste demersuri ar trebui să aibă un răspuns. În caz contrar am putea organiza în 25 – 30 octombrie o mare acțiune de amploare în Capitală”, a spus Marius Petcu. Acesta a estimat că la acțiune sunt așteptate cel puțin 70.000 -80.000 de persoane.
Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a adăugat că dacă după 22 octombrie, când va fi făcută evaluarea acțiunilor organizate până atunci nu se vor rezolva solicitările sindicaliștilor, există posibilitatea blocării drumurilor europene și întreruperea voluntară a lucrului de către angajați.
„Întreruperea voluntară a lucrului este o activitate neîncadrată în legislația românească, intră în acțiuni sociale și românii ar trebui să pună în balanță dacă pierd banii pe o zi sau două în care opresc activitatea sau acceptă să piardă bani până în 2013”, a spus atunci Bogdan Hossu.
Liderul Cartel a susți-nut însă că speră ca până în 22 octombrie să li se rezolve problemele, aceasta fiind o doar o păsuire din partea sindicatelor pentru actualul Executiv.