Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Problemele primăriilor discutate de aleşii locali PSD


Membrii Ligii Aleșilor Locali din PSD se vor întruni astăzi, la Camera Deputaților, în sala C.A. Rosetti, pentru a discuta despre Ordonanța de Guvern 18 din 2010, care rectifică în minus bugetele administrațiilor locale.  La întâlnire, organizația PSD Vrancea va fi reprezentată de o delegație formată din 17 aleși locali, condusă de președintele Marian Oprișan.
În cadrul dezbaterilor, vor fi discutate și problemele create de incompetența actualei guvernări, care prin măsurile luate, a adus administrațiile locale în pragul falimentului. Numai la nivelul județului Vrancea, în acest moment, peste 60% dintre cele 73 de unități teritorial administrative nu au bani pentru funcționare, pentru plata salariilor sau a utilităților. Despre implementarea de proiecte pentru dezvoltare, nici nu se pune problema. Primarii vrânceni reclamă faptul că singura preocupare a guvernului pedelist a fost să trimită în șomaj salariații primăriilor de comune și orașe și să-i păstreze în funcții pe funcționarii din administrația centrală.
Reamintim că aplicarea Ordonanței Guvernului 18/2010 a scos în stradă, în septembrie, numai în Vrancea, aproximativ o mie de funcționari și primari, care au cerut anularea acestei ordonanțe, prin care bugetul județului a fost rectificat negativ. Județului Vrancea i s-au retras ilegal peste 34 de milioane lei. Atunci, protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale și antiprezidențiale: „Jos Guvernul Boc!”, „Jos Băsescu!” și „Hoții!”.
Președintele Asociației Comunelor din România, filiala Vrancea, Elena Gîrneață, a declarat că „administrațiile locale sunt în moarte clinică”.
Diseară, începând cu ora 19.00, la Senat, în sala Constantin Stere, va avea loc Comitetul Executiv Național al PSD.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?