Reprezentanții unităților subordonate Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” din Focșani au participat, în perioada 6-8 august, la competiția subofițerul/ soldatul anului 2010 – etapa nivel brigadă. Câștigători au fost desemnați plutonierul Romică Åžerbu, de la Batalionul 285 Artilerie „Vlaicu Vodă” Brăila, și soldatul Mirel Strat, de la Compania 289 Cercetare din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Focșani.
***
Cu această ocazie, militarii și-au dovedit din nou nivelul ridicat de pregătire profesio-nală. Probele au fost complexe și au supus concurenții la un adevărat efort fizic, psihic și intelectual. Prima zi de concurs a început cu proba de pregătire fizică militară. Au urmat probele teoretice, care au constat în testul de pregătire militară generală, un eseu pe teme militare și testul de ve-rificare a cunoștințelor de limbă engleză. Au urmat probele practice la instrucție sanitară, geniu și comunicații, precum și aruncarea grenadelor de mână la distanță și precizie. A doua zi, concurenții au fost supuși probei surpriză, marș forțat pe distanța de patru kilometri, iar la final, militarii au executat trageri de precizie cu armamentul din dotare. Sfârșitul competiției a reprezentat o adevărată provocare pentru echipa de evaluare, compusă din consilierii comandanților unităților subordonate brigăzii, din cauza rezultatelor finale foarte apropiate ca punctaj. „A fost nevoie ca cei care s-au clasat pe locul II să fie supuși la o probă suplimentară de departajare, constând într-un test grilă de pregătire militară generală. Ca element de surpriză față de competiția desfășurată anul trecut, soldații – gradații voluntari au obținut rezultate mai mari și chiar au reușit ca la unele probe să surclaseze grupa maiștrilor militari și a subofițerilor înscriși în concurs”, a precizat plutonierul adjutant Marius Stoian, consilierul comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.
În urma departajării, au fost desemnați câștigători plutonierul Romică Åžerbu, de la Batalionul 285 Artilerie „Vlaicu Vodă” Brăila, și soldatul Mirel Strat, de la Compania 289 Cercetare din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată. Eforturile depuse au fost destul de mari, iar oboseala și-a făcut și ea simțită prezența. Soldatul Mirel Strat a precizat că „oboseala celor două zile de concurs își spune cuvântul. Am acordat o atenție deosebită fiecărei probe, iar rezultatul final a fost pe măsură”. Militarii clasați pe primul loc au primit cupa transmisibilă, trofeul, medalia și diploma pentru locul I, iar colegii lor, clasați pe locurile II și III, au primit trofee, medalii și diplome de participare.