Mașinile parcate pe locuri închi-riate de alte persoane în intervalul orar 16.30-8.00, vor fi ridicate la solicitarea titularilor de contract. Consiliul Local Focșani a aprobat, aseară, modificarea Regulamentului privind amenajarea, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare din municipiul Focșani. Tot ieri, consilierii locali au aprobat un amendament propus de consilierul local Laurențiu Vebăr, prin care locurile de parcare vor aparține titula-rilor de contract și în zilele de sâmbătă și duminică, dar și în sărbătorile legale. În acest context, cei care parchează mașinile pe locurile contractate de alte persoane, în zilele menționate mai sus, se vor alege cu mașinile ridicate de firma de prestări servicii cu care s-a încheiat contract.
De asemenea, consilierii locali municipali au aprobat aseară și modificarea regulamentului pentru ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor oprite sau staționate neregulamentar, a vehiculelor expuse la vânzare fără autorizație și a vehiculelor abandonate.
Licitație pentru parcări
Reamintim că Primăria Focșani va scoate la licitație publică locurile de parcare de la blocuri. Fiecare familie va putea închiria prin licitație un singur loc de parcare, în timp ce firmele vor putea licita pentru trei locuri. Pentru a se putea înscrie la licitație, focșănenii trebuie să depună o cerere la Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice din cadrul Primăriei, care are sediul pe bulevardul Mărășești.
În cazul în care o persoană găsește un autoturism parcat pe spațiul închiriat de la primărie, poate apela la firma care se ocupă cu ridicarea mașinilor parcate ilegal. În ultimii doi ani, la nivelul municipiului Focșani au fost create 420 de locuri de parcare dintre care 370 pe străzile reabilitate unde s-a tăiat din trotuar pentru a fi realizate spații pentru mașini. Celor care primesc autorizații de construcție pentru clădiri li se solicită prin certificatul de urbanism să creeze și locuri de parcare.