Nu este adevărat că angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt nervoși. Așa de nervoși pe actuala putere, încât au picat (cu o mică excepție) examenul de atestare pe post. Gurile rele bârfesc, pe la colțuri, că cei 12 angajați s-au vorbit să pice toți examenul, că și așa le-au fost reduse salariile cu 25 la sută de nemernicii de portocalii. Zis și făcut, numai că au fost trădați de cel care a vrut să demonstreze că e mai cu moț și care a luat notă de trecere. Cică cei care nu au trecut examenul s-au gândit, și pe bună dreptate, că oricum nu pot fi dați toți afară. Iar dacă da, vor lua șomaj. Cine să muncească în locul lor ? Doar nu șefii, puși în funcții doar pe criterii politice, în nici un caz de competență. Speriată, conducerea Agenției a decis reorganizarea concursului.