Nu este adevărat că deputatul second hand, Alinuș Tralala, nu prea ar mai vrea să candideze pentru un nou mandat de parlamentar portocaliu în 2012. Nu pentru că nu i-ar mai plăcea o tură, ci pentru că este sigur că nu va mai ieși deputat. Nici măcar de pe locul doi, așa cum s-a întâmplat în urmă cu doi ani.
După cum bine știm, Alinuș Tralala a ieșit parlamentar în urma redistribuirii voturilor la nivel național, la fel ca și a sa colegă de partid care se dă mare croitoreasă. Date fiind măsurile de mare angajament (ha, ha, ha) luate de Guvernul Boc, respectiv de sărăcire cu orice preț a tuturor românilor, cei doi portocaliii nu mai au nici o șansă să se mai vadă parlamentari pentru încă un mandat. Poate doar dacă plătesc bani grei și îi mai și îmbată pe alegători cu forța, ca să nu știe ce votează.
Ce să-i faci, așa e când ești sabotat chiar de șefi…