Ediția: Marți 17 Iunie 2025 Nr. 6900

CE pregăteşte procedura de infringement contra României


Comisia Europeană (CE) a avertizat România că ar putea declanșa procedura de infringement dacă legea care prevede reducerea salariilor angajaților Băncii Naționale a României nu va fi modificată, întrucât încalcă unele prevederi ale Tratatului Uniunii Europene. „CE a transmis ambasadorului Mihnea Motoc, șeful Reprezentanței României pe lângă Uniunea Europeană, o notă în care se arată că, dacă legea privind scăderea salariilor angajaților BNR nu va fi mo-dificată, atunci ar putea declanșa procedura de infringement, întrucât încalcă prevederea Tratatului UE privind independența financiară a băncilor centrale și articolul care interzice utilizarea resurselor BNR pentru finanțarea statului”, au declarat pentru surse oficiale.
De asemenea, executivul UE a arătat că scăderea salariilor angajaților băncii centrale cu 25% nu este în conformitate cu memorandumul de înțelegere pe care autoritățile române și l-au asumat recent în cadrul programului de asistență financiară semnat cu mai multe instituții internaționale. „Comisia a subliniat că este pentru a doua oară când este posibil ca preve-derile Tratatului să fie încălcate, după ordonanța de urgență a Guvernului privind combaterea evaziunii fiscale”, au arătat sursele.
Articolul 123 din Tratatul UE le interzice Băncii Centrale Europene și băncilor centrale ale statelor membre să acorde credite instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, administrațiilor publice centrale, autorităților regionale sau locale, celorlalte autorități publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre. Interdicția este inclusă și în statutului BNR, articolul 7, aprobat prin lege de Parlament. De asemenea, articolul 123 din Tratat interzice cumpărarea de titluri de creanță direct de la entități publice de către Banca Centrală Europeană sau de către băncile centrale naționale.
Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, adoptată la finele lunii trecute, prevede scăderea salariilor în sectorul public cu 25%, procentaj aplicat și în cazul angajaților BNR. Sumele obținute din reducerea salariilor vor fi virate integral la bugetul de stat.”Comisia a vrut să atragă atenția autorităților că transferul forțat al resurselor financiare ale BNR către stat conduce la finanțarea acestuia, ceea ce este în mod clar interzis de Tratat”, au afirmat sursele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?