Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Retrocedare întârziată la Mera


Å¢ăranii de la Mera trebuie să mai aștepte pentru retrocedarea pădurilor obținute în baza unei sentințe civile a magistraților vrânceni. Punerea în posesie nu a fost făcută nici până acum, deși hotărărea prin care 76 de mereni trebuiau să-și primească pădurile a fost aprobată în Comisia Județeană de Fond Funciar încă de la începutul lunii trecute. Acuzat de țărani ca tergiversează retrocedarea, primarul Ion Sticlaru a arătat că vina aparține Comisiei Județene, cea care nu a aprobat și anexa cu beneficiarii retrocedărilor.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Direcției Silvice au arătat că sunt diferențe între anexa la sentința civilă a magistraților și anexa la hotărârea Comisiei locale de fond funciar.
„Urmează ca în cadrul primei ședințe a Comisiei Județene Vrancea să fie analizată anexa transmisă spre validare de către comisia locală Mera, în sensul aplicării întocmai a dispozițiilor SC1180/2010,  respectiv reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru petenții care au promovat acțiunea în cauza 2221/231/2009”, se arată într-un răspuns al Prefecturii Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?