Ediția: Luni 23 Iunie 2025 Nr. 6905

Jucării pentru Theodor Andrei


Theodor Andrei, în vârstă de cinci luni, este primul câștigător al concursului nostru pentru pitici, „Copilul Zilei”. Împreună cu mami, el a venit, ieri, chiar de Ziua Copilului, la sediul redacției „Monitorul de Vrancea”, pentru a-și ridica premiile, printre care și un căluț, oferite de „Spartacus”. Când a văzut căluțul, Theodor Andrei a început să țipe de bucurie și s-a liniștit abia după ce i-a făcut o probă. „Este un copil energic, așa că se va simți bine pe căluț. Creștem așa de repede, încât nu ne-am dat seama când a trecut o lună, fotografia lui fiind publicată la începutul lunii mai. Le mulțumim celor care ne-au votat”, a spus mama lui Theodor Andrei.
Piticul Theodor Andrei este chiar vedetă. El a adunat 362.040 voturi, fiind cel de-al doilea copil a cărui poză a fost publicată în „Monitorul de Vrancea”, la rubrica „Copilul Zilei”.
Micuțul Theodor s-a prezentat cititorilor noștri astfel: „Mă numesc Theodor Andrei și ieri am împlinit cinci luni. Acum sunt curat, dar când beau suc de morcovi mă fac exact ca un purcel! Îmi place sucul de morcovi pentru că mă face să cresc mare, așa cum este tati!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?