Ediția: Duminică 8 Iunie 2025 Nr. 6894

Curteanu a adus trei puncte mari pentru CSM Focşani


CSM Focșani a obținut aseară o victorie muncită, 1-0 (0-0) în confruntarea de pe teren propriu susținută împotriva echipei Petrotub Roman, locul doi înaintea etapei a XXXI-a. Cele trei puncte care le permit focșănenilor să trăiască mai liniștiți finalul sezonului au fost marcate de Cătălin Curteanu. Pentru a evita retrogradarea, CSM Focșani are două variante vinerea viitoare: victorie sau egal în partida de acasă cu Pambac Bacău. Confruntarea de ieri a avut două reprize distincte. În prima, focșănenii s-au chinuit să străpungă defensiva romașcană. Chiar și așa, CSM-ul a avut patru situații de gol. Beșa (18, șut de la marginea careului care a fost prins de portar), Botezatu (39, reluare pe lângă poartă și 40, lob din lateral, dar balonul a ocolit poarta oaspeților) și Mîndrescu (43, șut de la 25 de metri peste poartă). Repriza a doua a fost dominată copios de elevii antrenorilor Aurel Pastia și Adrian Toma. Lovitura de cap trimisă de Suvac a fost respinsă de pe linia porții de portarul Costea (64), iar peste un minut, șutul expediat de Toader a fost parat de portarul romașcanilor aproape de linia porții. Golul victoriei a fost marcat în minutul 71. Bucătaru a executat o lovitură liberă, Crăciun a recentrat în fața porții și Curteanu a înscris cu o lovitură de cap din careul mic.
Vrâncenii au avut șansa de a-și dubla avantajul, dar Crăciun nu a găsit spațiul porții din interiorul careului advers (81). Etapa viitoare (vineri, 4 iunie), CSM Focșani va evolua pentru ultima oară în acest sezon în fața propriilor suporteri, în partida cu Pambac Bacău.

CSM Focșani – Petrotub Roman 1-0 (0-0)
A marcat: Curteanu (71).
Stadion: Milcovul, spectatori: 300.
Au arbitrat: Ionuț Ignat din Suceava, ajutat la cele două linii de Ciprian Iovu și Cătălin Brînză (ambii din Botoșani). Observatori din partea Federației Române de Fotbal au fost Cristian Lefter din Prahova și Vasile Florea din București.
CSM Focșani: Borș – Beșa, Crăciun, Toader, Săraru – Suvac, Bîra (55 Curteanu), Bucătaru, Mîndrescu (77 Åžonțu) – Botezatu (68 Milea), Toma (90 E. Åžtefan).
Petrotub Roman: Costea – Vlaicu, Marin (57 Săritanu), Ghidarcea, Drugă – Alexandru (90 Å¢apu), Chiriac (84 Lupușoru), V. Popa, Menghia (47 Pătrașcu) – Fl. Alexandru, Vulpe.

Rezultatele etapei de ieri:
CSM Focșani – Petrotub Roman 1-0,
Dunărea II Galați – Rapid CFR Suceava 0-2,
Poli II Iași – Aerostar Bacău 0-2,
Willy Bacău – Ceahlăul II P. Neamț 1-2,
Pambac Bacău – Cetatea Tg. Neamț 0-1,
CS Gura Humorului – FC Panciu 0-3,
Sporting II Vaslui – CF Brăila 0-8,
Poli Galați – Oțelul II Galați 0-0.
CSM Pașcani stă.
Etapa viitoare (vineri, 4 iunie):
CSM Focșani – Pambac Bacău,
FC Panciu – Sporting II Vaslui,
Aerostar Bacău – Dunărea II Galați,
Petrotub Roman – Rapid CFR Suceava,
Cetatea Tg. Neamț – CS Gura Humorului (3-0),
CF Brăila – Poli Galați,
Oțelul II Galați – Willy Bacău,
CSM Pașcani – Poli II Iași.
Ceahlăul II Piatra Neamț va sta.

Clasament seria I – liga a treia
1. CF Brăila    30    23    6    1    81-15    75p
2. FC Panciu    30    20    3    7    60-30    63p
3. Petrotub Roman    30    18    7    5    64-26    61p
4. Poli II Iași    30    19    3    8    50-33    53p
5. Ceahlăul II    31    15    5    11    44-41    50p
6. Rapid Suceava    30    15    3    12    54-39    48p
7. Willy Bacău    30    15    3    12    57-47    48p
8. Poli Galați    30    13    6    11    46-44    45p
9. Oțelul II Galați    31    13    4    14    46-34    43p
10. Cetatea Tg. Neamț    30    12    6    12    42-46    42p
11. CSM Focșani    30    11    8    11    32-31    41p
12. Aerostar Bacău    30    13    2    15    48-43    41p
13. Pambac Bacău    30    11    6    13    41-46    39p
14. CSM Pașcani    30    11    4    15    38-47    37p
15. Dunărea II Galați    30    5    4    21    20-62    19p
16. Sporting Vaslui    30    4    4    22    24-98    16p
17. CS Gura Humorului    30    2    2    26    8-75    8p.

Notă: prima clasată va promova în liga a doua; ocupantele locurilor 13-17 vor retrograda și trei ocupante ale locurilor 12 din cele șase serii din liga a III-a; CSM Focșani are avantajul meciurilor directe cu Aerostar Bacău (3-1 la Focșani și 0-1 la Bacău).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?