Comunicat de presă:
Elevii cercului de pictură și desen al Palatului Copiilor Focșani, coordonat cu dăruire și profesionalism de domnul profesor Emil Lazăr, au obținut, în perioada 2024 – 2025, rezultate deosebite la concursuri artistice naționale și internaționale.
Participarea constantă la aceste competiții a fost răsplătită cu numeroase premii și distincții, ce confirmă valoarea educației nonformale și contribuția sa la dezvoltarea artistică a tinerilor.
În luna august 2024, în cadrul Concursului Internațional de Artă Vizuală Marină „Toate pânzele sus”, ediția a XI-a, desfășurat la Medgidia, județul Constanța, elevii cercului artistic au obținut un premiu I și un premiu II.
Evenimentul face parte din lista proiectelor educaționale extrașcolare naționale și internaționale finanțate de Ministerul Educației.
În noiembrie 2024, micii artiști au participat la Concursul Internațional de Fantezie și Îndemânare „Culorile toamnei”, ediția a XXI-a, organizat de Cluburile Copiilor Lipova și Chișineu Criș. Talentul și sensibilitatea artistică a elevilor au fost răsplătite cu un premiu I și un premiu II.
În perioada 17 – 21 iulie 2024, o elevă a cercului a obținut Mențiune la secțiunea „Icoană pe lemn”, în cadrul fazei naționale a Olimpiadei Naționale de Meșteșuguri Artistice Tradiționale, concurs desfășurat la Sibiu, organizat de Complexul Muzeal ASTRA în parteneriat cu ISJ Sibiu și sub egida Ministerului Educației.
La Concursul Județean „Măști venețiene”, organizat de Palatul Copiilor Bacău, elevii au obținut un palmares impresionant: două premii I, două premii II, un premiu III și o mențiune, la secțiunile „Grafică” și „Pictură”.
În perioada 29 mai – 1 iunie 2025, echipa „Verde”, formată din elevi ai Palatului Copiilor Focșani și ai Școlii Gimnaziale Chiojdeni, a obținut premiul III la faza națională a Concursului Național de Protecție a Mediului „Și gestul tău contează”, la secțiunea „Proiecte”. Proiectul premiat, „Pădurea, între splendoare și fragilitate”, a fost realizat în parteneriat cu instituții locale și a subliniat importanța protejării mediului.
La Concursul Regional de Creație Plastică și Literară „Împărăția animalelor”, ediția a IV-a, organizat de Palatul Copiilor Buzău, elevii cercului au obținut trei premii I la secțiunea „Grafică”, dovedind creativitate și expresivitate artistică.
În martie 2025, o elevă a fost distinsă cu Mențiune la secțiunea „Grafică” în cadrul Concursului Național de Arte Plastice „Hans Hermann”, ediția a XV-a, organizat de Liceul de Artă Sibiu. Tema acestei ediții, „Portret, confluențe între trecut și prezent”, a fost interpretată cu finețe și originalitate.
Participarea la Concursul Național de Grafică „Gheorghe Naum”, ediția a XXX-a, cu tema „Mituri universale – Metafore vizuale inspirate din mitologie”, a adus un premiu III, confirmând valoarea elevilor și calitatea îndrumării oferite în cadrul cercului.
Director Palatul Copiilor Focșani, prof. Raluca Maria Anghel







