Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919
Ediția: Sâmbătă 12 Iulie 2025 Nr. 6919

Angajat al unei firme de recuperare a datoriilor, condamnat; încasa bani de rate și falsifica chitanțele

Nici firmele care se ocupă de recuperarea datoriilor nu sunt ferite de înșelăciuni. O astfel de firmă are de recuperat peste 9.000 de lei de la un angajat, care, deși încasa bani de la clienți, nu depunea sumele în cont.

Mai precis, un vrâncean de 41 de ani a fost condamnat pentru că, începând cu octombrie 2020, timp de câteva luni, cât fusese agent servicii clienți, a încasat de la datornici sume cuprinse între 100 și 2.000 de lei, adică rate sau restanțe, iar ulterior banii i-a băgat în propriul buzunar.

Metoda utilizată de acesta era detaliată în rechizitoriu: la momentul încasării sumelor, inculpatul accesa din aplicația folosită pentru emiterea chitanțelor o copie a unei chitanțe anterior eliberate pentru același caz și modifica doar data de pe acel act.

După efectuarea acestei operațiuni, scotea la imprimanta portabilă chitanța, primul exemplar îl înmâna clientului, iar pe cel de-al doilea, pe care avea obligația de a-l expedia către sediul central în vederea înregistrării în sistemul informatic al operațiunilor specifice, îl distrugea.

Așa, spuneau anchetatorii, inculpatul a încasat de la clienți/ debitori suma de 9.230 lei, pe care și-a însușit-o. Inițial, bărbatul fusese condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare cu executare, fiind totodată obligat să achite „9.230 lei reprezentând despăgubiri materiale”.

A urmat apelul, iar instanța a dispus desființarea sentinței numai în ceea ce privea modul de executare al pedepsei, dispunându-se suspendarea acesteia: „(…)inculpatul (…) va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Focșani – Căminul de persoane vârstnice și/sau în cadrul Primăriei municipiului Focșani – Adăposturile de zi și noapte „Crucea Roșie”. Definitivă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?