În Vrancea, veșnicia nu stă doar în cămașa tradițională, ci și în finețea maramei, piesa cuprinsă între sacru și meșteșug, între ritual și frumusețe pură. Cea de-a cincea ediție a evenimentului Zilele Portului Popular Vrâncean, care s-a deschis sâmbătă, a adus în prim-plan tocmai acest element delicat al portului femeiesc, marama, văzută nu doar ca accesoriu vestimentar, ci ca simbol profund al feminității, demnității și apartenenței culturale.
Evenimentul găzduit de Muzeul Vrancei este mai mult decât o simplă expoziție: este un manifest pentru păstrarea autenticității. Iar în Vrancea, autenticitatea începe cu a spune lucrurilor pe nume. ”Noi sărbătorim cămașa tradițională la Focșani, precum și costumul popular. Nu promovăm termenul ‘ie’, pentru că ‘ia’ nu este specifică zonei noastre. În Vrancea se poartă cămașa tradițională, nu ‘ia’, denumire folosită în alte regiuni, precum sudul Ardealului, Făgăraș, Sibiu sau nordul Munteniei. La noi, în Vrancea, se spune ‘cămașă’, dar în alte zone i se spune și ‘ciupag’, ‘cămeșă’, ‘chimeșă’ sau ‘spătoi”‘, explică etnograful Nelu Dumitrescu.
Dincolo de cămașă însă, evenimentul de anul acesta s-a lăsat învăluit de simbolul maramei – piesă delicată, dar esențială, păstrată cu sfințenie în lada de zestre, transmisă din generație în generație. ”În fiecare an, în cadrul evenimentului, punem accentul pe un alt element din structura portului popular. Am început cu cămașa, pentru că este primul obiect care îmbracă trupul. În al doilea an am prezentat brâul, apoi cătrința, iar anul acesta tema centrală este marama – piesă regăsită adesea în lada de zestre. Nu cred că este un nume strict românesc, pare a avea influențe balcanice, sudice, poate chiar turcești. La Muzeul de Etnografie din Zagreb am văzut chiar o cameră întreagă dedicată maramei (…)”, susține Nelu Dumitrescu.
Folosirea maramei are un întreg cod social și simbolic. Ea marchează trecerea de la fată la femeie, de la libertatea neîngrădită la demnitatea unei vieți trăite în interiorul comunității. (…)
Iar procesul de transformare avea propriile ritualuri, propriile emoții, propriile detalii. ”Cea mai veche formă de acoperământ era ‘cârpa’, un fel de bonetă fixată pe vârful capului. Din păcate, nu mai știm exact cum se confecționa această piesă, pentru că multe femei vârstnice au fost îngropate purtând-o, iar muzeele nu mai dețin astfel de exemplare. Peste cârpă se punea apoi ștergarul, care era cusut și împodobit, în funcție de zonă și de statutul purtătoarei. Niciodată o femeie măritată nu ieșea cu capul descoperit. Acoperirea capului era un simbol clar al statutului marital. Pe vremuri, după portul femeii, bunicile mele puteau spune de unde era și ce statut social avea. Era greu să treci drept altcineva – hainele transmiteau informații. Tinerii nu se apropiau la întâmplare, nu făceau propuneri femeilor măritate. Îmbrăcămintea era o carte de vizită”, precizează etnograful.
Ulterior, cârpa, care era un acoperământ de cap voluminos și, foarte probabil, incomod, a fost înlocuită treptat de durmeaua. ”Durmeaua era un triunghi de pânză decorat cu dantelă sau chiar cu mărgeluțe. Se fixa cu ajutorul unor ace sau agrafe, de către nașă, în ziua nunții. De altfel, ritualul gătitului miresei era unul esențial. Tot nașa se ocupa și de ‘dezvelitul miresei’ a doua zi dimineața, moment în care mireasa primea și o nouă coafură. Era un moment solemn, însoțit uneori și de strigături rituale, precum ‘uiuiu, îmi pari ghini, că ești babî ca șî mini’, care marcau simbolic trecerea fetei în rândul femeilor măritate, al femeilor, chiar dacă mireasa avea doar 16, 17 sau 20 de ani”, istorisește Nelu Dumitrescu.
Marama spune povești. Din materiale, din texturi, din locuri și obiceiuri. Unora li se spunea ”ștergare de Brețcu”, după locul de unde erau cumpărate, sau ”melezuri”. Ulterior, au început să fie țesute în casă de femeile vrâncence, cu trudă și mândrie. ”Femeile, mai ales cele care aveau dare de mână, preotese, soțiile notarilor, femei din familii înstărite, purtau ștergare cumpărate, așa numitele ‘ștergare de Brețcu’. Totuși, în Vrancea se țeseau și local. Din mărturiile bunicilor și străbunicilor, am aflat că, la început, unele dintre ele erau făcute din păr, adică din firul de lână subțire obținut prin pieptănare, iar mai apoi s-au folosit și alte materiale, precum bumbacul, inul și cânepa. Când a apărut borangicul în Vrancea, adică mătasea naturală, s-a început urzirea pe bumbac foarte fin, iar bătaia se făcea cu borangic. Ulterior, femeile din Vrancea au început să țese complet din borangic, atât urzeala, cât și bătaia. Putem distinge astăzi între piesele țesute în Vrancea și cele cumpărate, după model și tehnică. (…)”, spune expertul.
Și dacă în Vrancea Arhaică femeile purtau cârpa, pe Valea Râmnicului, care, în trecut, a fost parte din fostul județ Râmnicu Sărat, femeile aveau un mod diferit de împodobire a capului. Iar această ‘carte de vizită’ avea variații regionale fascinante. ”Așa cum în Vrancea Arhaică se purta cârpa sau, mai târziu, durmeaua, în zona Văii Râmnicului exista un fes, peste care se punea ștergarul tradițional. De fapt, piesa numită ‘fes’ este, în esență, o tocă. Acest element vestimentar demonstrează diversitatea și specificitatea regională în cadrul portului popular românesc”, susține Nelu Dumitrescu.
Peste 80 de marame, toate aparținând colecției Muzeului Vrancei, vor putea fi apreciate de public în cadrul evenimentului din acest an. ”În expoziția de anul acesta, vor fi expuse un număr semnificativ de piese. Doar în ceea ce privește ștergarele de cap, vor fi prezentate aproximativ 87 de exemplare, toate aparținând colecției muzeului. De asemenea, vor fi îmbrăcate în costume tradiționale aproximativ 28 de manechine de femei și opt de bărbați. Poate că moda e trecătoare, dar portul popular rămâne valoros tocmai pentru că înseamnă identitate. (…)”, este de părere Alina Ulmeanu, șefa secție de etnografie a Muzeului Vrancei.
Evenimentul este, potrivit directorului Muzeului Vrancei, Valentin Muscă, ”o manifestare dedicată viitorului”. ”Zilele Portului Popular Vrâncean nu sunt o manifestare dedicată trecutului, ci una dedicată viitorului. Însă, pentru a putea construi un viitor frumos, trebuie mai întâi să ne cunoaștem trecutul. În cadrul acestui eveniment, sunt expuse cele mai valoroase și interesante cămăși și costume populare, într-un spațiu expozițional generos, amenajat în foaierul Muzeului Vrancei. Timp de șapte zile, iubitorii de frumos vor putea descoperi, cu propriii ochi, cele mai valoroase creații de port popular nu doar din zona folclorică Vrancea, ci și din zona Râmnicului”, completează Valentin Muscă.
Expoziția este deschisă zilnic, timp de o săptămână, între orele 11:00 și 19:00, oferind vizitatorilor o ocazie rară de a explora simbolurile identitare ale satului românesc, prin piesele care au traversat generații și care vorbesc despre identitate, feminitate și apartenență.
Redactor: Dana Lepădatu
