Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902
Ediția: Joi 19 Iunie 2025 Nr. 6902

FOTO! 1 Iunie la Focșani – bucurie și copilărie la superlativ

Postare Facebook /Primăria Municipiului Focșani:

După ziua superbă de ieri, încheiată cu succes de DJ Who`S Dario și îndrăgitul Cristian Porcari, sărbătoarea copilăriei a continuat și azi cu activități diverse și plăcute pentru mii de copii din Municipiul Focșani.

De la ora 10.00,.zona centrală a Bulevardului Unirii a fost ocupat de Târgul Ofertelor Școlare și de expoziția de tehnică militară din cadrul Ministerului de Interne.

Elevii de gimnaziu au putut afla detalii importante despre ofertele liceelor și colegiilor din Focșani pentru noul an școlar, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.

Expoziția de tehnică militară a fost și de această dată motiv de bucurie pentru cei mici și nu numai, care au mai aflat câteva ceva din tainele meseriei celor care veghează zi și noapte la siguranța noastră și a bunurilor noastre. Surpriza pregătită de Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea pentru Ziua Copilului a fost un traseu special unde primeau o medalie dar și o tiroliană în Grădina Publică pentru cei mai curajoși dintre prichindei.

Pentru toți ceilalți, voluntarii și artiștii de la Liceul de Artă “Gh Tattarescu” Focșani și Teatrul “Mr. Gh. Pastia” al Municipiului Focșani au pregătit ședințe de face painting, teatru de păpuși și întâlniri cu personaje de poveste.
Iar pentru cei ce au vrut să plece acasă cu o amintire, cabina foto la minut le-a imortalizat bucuria zilei de azi.

În același timp, tot de la ora 10.00, dar în Sala Balada, s-a desfășurat concursul de dans „Step out to own”, cu peste 200 de participanți cu vârste între 4 și 18 ani, care au demonstrat abilități artistice deosebite.
Și pentru că 1 Iunie este și ziua copiilor cu nevoi speciale, la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din Grădina Publică a fost organizat un atelier de grafică și desen dedicat lor și nu numai.

Ziua și surprizele continuă în Piața Unirii și Parcul Bălcescu, unde de la ora 16.00, copiii se revăd cu personajele de poveste și cu „pictorii” de fețe de la Liceul de Artă „Gh Tattarescu” Focșani. În amfiteatrul parcului de la ora 17.00 va avea loc un spectacol susținut de actorii Teatrului „Maior Gh. Pastia” al Municipiului Focșani.

Iar pe scena din Piața Unirii, tot de la ora 17.00, va avea loc recitalul câștigătorilor Festivalului „Florile Dragostei”, urmat de momente artistice oferite de tinerii interpreți de la Liceul de Artă “Gh Tattarescu”.

O premieră pentru Municipiul Focșani va fi demonstrația de ciclism acrobatic, susținută de triplul recordman mondial Guinness, Gabi Orban, de la ora 18.45.
Seara se va încheia cu DJ Who`S Dario şi invitatul special IDK, care urcă prima oară pe scena din Focșani de la ora 20.30, promițând un concert de neuitat.

Vă așteptăm în Piața Unirii să ne distrăm și să cântăm împreună de Ziua Internațională a Copilului – ediția 2025!

La mulți ani, copii!

La mulți ani, copilărie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?