COMUNICAT DE PRESĂ:
Rolul în comunitate și eficiența Serviciului de Probațiune Vrancea
Serviciul de Probațiune Vrancea este un serviciu care își desfășoară activitatea în spațiul justiției și care contribuie la siguranța comunității locale.
Serviciul de Probațiune Vrancea are ca atribuții principale:
– sprijinirea instanțelor de judecată în individualizarea pedepselor și a măsurilor educative prin oferirea de informații cu privire la persoanele care au calitatea de inculpat și prin estimarea riscului de a comite alte fapte penale;
– supravegherea modului în care persoanele care locuiesc în județul Vrancea și care au primit măsuri educative sau sancțiuni neprivative de libertate respectă condițiile impuse de către instanță;
– oferirea de asistență specializată persoanelor aflate în evidență și derularea de programe de reintegrare socială care să determine modificarea comportamentului infracțional și reducerea riscului de a comite alte fapte penale;
– participarea (prin consilierii de probațiune desemnați) la lucrările Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani.
Astfel, pe lângă rolul de sprijinire a instanțelor în luarea măsurilor și impunerea sancțiunilor, serviciul de probațiune se ocupă de o parte importantă a persoanelor care au comis fapte penale, anume cele care au primit sancțiuni neprivative de libertate, evitând supraaglomerarea penitenciarelor și sprijinind aceste persoane să rămână în libertate și să se (re)integreze mai ușor în comunitate.
În ultimii șase ani, în evidența Serviciul de Probațiune Vrancea au intrat 3602 persoane care au primit sancțiuni neprivative de liberate, media numărului de cazuri cu care s-a lucrat anual fiind 1667.
Dar cât de eficient este Serviciul de Probațiune Vrancea? O astfel de evaluare este dificil de realizat și are anumite limitări, având în vedere că relația intervenție – rezultat nu are întotdeauna o cauzalitate directă și că eficiența nu este un lucru palpabil, concret, cantitativ, ci o dimensiune calitativă. Cu toate acestea, eficiența serviciilor de probațiune și, implicit, a Serviciului de Probațiune Vrancea poate fi măsurată prin două dimensiuni:
1. rata de recidivă în cazul persoanelor care s-au aflat în evidență;
2. numărul persoanelor care nu au respectat condițiile impuse de către instanță.
Dacă evaluăm aceste două dimensiuni, rezultatele sunt remarcabile. Se constată, astfel, că rata de recidivă în cazul persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Vrancea în perioada 2019 – 2024 a fost de doar 1.52% raportată la totalul cazurilor aflate în evidență, așa cum se poate constata din graficul nr. 1. De asemenea, din graficul nr. 2 se constată că doar pentru 0.82% din cazuri instanța a dispus revocarea sancțiunii dispuse ca urmare a încălcării condițiilor de executare a pedepsei.
Aceste date statistice arată că Serviciul de Probațiune Vrancea are o eficiență excepțională a intervenției, contribuind în mod real la reabilitarea socială a infractorilor, reducerea riscului de recidivă și creșterea siguranței în comunitățile locale din județul Vrancea.
Autori:
Mirela NEDELCU – consilier de probațiune
Valentin SCHIAUCU – șef serviciu
