Ediția: Sâmbătă 21 Iunie 2025 Nr. 6904
Ediția: Sâmbătă 21 Iunie 2025 Nr. 6904

Patriarhie: Eroii români – pomeniți, joi, la praznicul Înălțării Domnului

Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în ziua praznicului Înălțării Domnului, în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru libertatea, demnitatea și unitatea poporului român, mărturisirea credinței creștine și apărarea țării, informează, luni, Patriarhia Română.

La fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în locașurile de cult sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea și demnitatea poporului român. ‘Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnității naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unității statului și apărarea constantă a libertății în istoria poporului nostru. Pentru a celebra această sărbătoare națională a poporului român, Catedrala Națională din București este edificată în memoria tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României’, precizează Patriarhia.

Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească. De asemenea, prin adoptarea Legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată și Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.

La 40 de zile de la Paște, creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului, fapt petrecut, potrivit Scripturilor, pe Muntele Măslinilor de lângă Ierusalim, unde Iisus și-a chemat apostolii pentru o ultimă binecuvântare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?