În turneul final de la Iași, focșănenii și-au câștigat toate jocurile
Echipa de baschet U 14 a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Focșani, pregătită de profesorii Petruț Mihai și Andrei Neguroiu, a devenit campioana regională Moldova în urma turneului Final 4, care a avut loc la Iași în zilele de 10 și 11 mai. Focșănenii au întrecut toate cele trei adversare pe care le-au întâlnit. În echipa turneului au fost incluși Cezar Stoicescu și Robert Crîngașu, care a fost desemnat de organizatori MVP-ul competiției. În această perioadă baschetbaliștii LPS se antrenează pentru a participa în Franța la turneul internațional de la Wimereux, din perioada 6-9 iunie.
Lotul echipei focșănene este alcătuit din Robert Crîngașu, Vlad Catan, Rareș Oancia, Radu Petroiu, Cezar Stoicescu, Mihnea Pastia, Dragoș Pîrîiac, Matei Stănilă, Rareș Coroma, Sebastian Podariu, Narcis Bădeanu, David Mihai, David Crihan, Octavian Chiriac, Luca Năstacă, Sebastian Mihai.
