Secretarul american al sănătății, Robert Kennedy Jr. (FOTO), a calificat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca fiind ‘muribundă’, într-o înregistrare video prezentată oficialilor din domeniul sănătății reuniți marți pentru adunarea anuală a organizației ONU de la Geneva, relatează Reuters. Statele Unite, principalul donator al agenției ONU, au anunțat în prima zi a mandatului președintelui Donald Trump că se retrag din OMS, lăsând organizația cu un deficit bugetar masiv pe care acesta încearcă să îl rezolve prin reforme la adunarea din cursul săptămânii. ‘Îi îndemn pe miniștrii sănătății din întreaga lume și cer OMS să considere retragerea noastră din organizație ca pe un semnal de alarmă’, a spus el într-un videoclip înregistrat de Fox News și apoi transmis adunării. ‘Am fost deja în contact cu țări cu aceleași idei și îi încurajăm și pe alții să ia în considerare să ni se alăture’, a mai spus secretarul american al sănătății.
Discursul său nu a provocat niciun răspuns imediat din partea membrilor adunării. Diplomații și miniștrii au urmărit în mare parte discursul în tăcere. Trump a acuzat OMS de gestionarea greșită a pandemiei de COVID și de apropierea excesivă de China – acuzații pe care organizația ONU le neagă. În declarațiile sale adresate OMS, Kennedy a afirmat că organizația este ‘împotmolită în birocrație excesivă, în paradigme înrădăcinate, conflicte de interese și politici de putere internaționale’. ‘Nu trebuie să suportăm limitele unei OMS muribunde – haideți să creăm noi instituții sau să revizuim instituțiile existente, care să fie suple, eficiente, transparente și responsabile’, a mai spus el.
Guvernul Chinei a anunțat marți o contribuție suplimentară de 500 de milioane de dolari pentru următorii cinci ani către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), afectată de o criză financiară gravă în urma retragerii SUA, până acum principalul său contributor, transmite EFE. Decizia a fost anunțată în cadrul adunării anuale a OMS de la Geneva de către vicepremierul chinez Liu Guizhong, care a subliniat că Beijingul urmărește, prin această contribuție, ca agenția ‘să își poată exercita mandatul într-un mod independent, profesionist și guvernat de principii științifice’.
În perioada 2024-2025, contribuția SUA a depășit 700 de milioane de dolari, peste 10% din bugetul general al OMS, în timp ce contribuția Chinei s-a situat în jurul a 200 de milioane de dolari, conform cifrelor organizației. Liu a asigurat în intervenția sa că lumea ‘se confruntă cu impactul unilateralismului’, ceea ce presupune, de asemenea, ‘provocări pentru sănătatea globală’, și a afirmat că politica multilaterală ‘este calea de a face față dificultăților și provocărilor lumii’.
În acest sens, vicepremierul chinez a salutat adoptarea în aceeași zi de către membrii OMS a tratatului pentru pregătirea în fața unor viitoare pandemii și a apărat acțiunile întreprinse de țara sa pentru a lupta împotriva COVID-19, ale cărei prime cazuri au fost detectate în China la sfârșitul lui 2019. ‘China a fost responsabilă și constructivă, de asemenea în ceea ce privește COVID-19, și cu timpul s-a dovedit că nu avea sens să criticăm țara noastră și OMS-ul’, a afirmat Liu.