Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899
Ediția:Luni 16 Iunie 2025 Nr. 6899

Femeie din Vrancea, condamnată după ce nora i-a făcut plângere pentru fals

          O afacere, pe care au pus-o la punct două femei din Vrancea – soacră și noră – s-a finalizat prost, după ce relația dintre cele două s-a deteriorat. Ambele femei fiind coafeze, au decis să își deschidă la comun o întreprindere familială, condusă de cea mai în vârstă, și să lucreze împreună.

Însă afacerea a mers doar o perioadă, pentru că, după ce au existat niște certuri, soacra a vrut să închidă întreprinderea familială. Nora nu a fost de acord și, chiar dacă era nevoie inclusiv de semnătura acesteia pentru a închide afacerea, soacra ar fi luat decizia să facă demersurile necesare pentru închidere folosindu-se de falsuri.

Cam așa s-ar sintetiza situația, avându-se în vedere plângerea făcută de noră, care își acuza soacra de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Infracțiune care, de altfel, a fost constatată și de anchetatori, care au dispus trimiterea acesteia în judecată, pe considerentul că, în 2021, a semnat în fals în locul norei, atestând astfel acordul acesteia cu privire la radierea entității.

Femeia, în vârstă de 75 de ani, a obținut astfel ce își dorise: radierea întreprinderii familiale din evidențele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vrancea. De altfel, femeia a și recunoscut că s-a prezentat singură la sediul ORC, unde a depus și semnat o serie de documente în baza cărora a solicitat radierea întreprinderii familiale, știind că nora sa nu este de acord.

Și în faţa instanței femeia a recunoscut că a semnat înscrisul respectiv, însă nora nu s-a lăsat cu una cu două, solicitând inclusiv daune pentru perioada în care nu își putuse desfășura activitatea deoarece întreprinderea familială fusese închisă fără voia sa.

În urma procesului de fond, soacra a fost găsită vinovată, fiind condamnată la o amendă penală de 2.000 de lei. Totodată, instanța a dispus desființarea actelor false, precum și obligarea inculpatei „la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de daune materiale și a sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă (…).

(…) obligă inculpata la plata sumei de 1.500 lei, către partea civilă (…), cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocaţial. (…) obligă inculpata la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală (600 lei) şi în faza de judecată (200 lei). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?