Biroul Electoral Central a publicat marți pe site procesul-verbal privind rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor, potrivit căruia Nicușor Dan a câștigat alegerile. În procesul-verbal se arată că George Simion (AUR) a obținut 5.339.053 de voturi la alegerile din 18 mai, iar Nicușor Dan (independent) – 6.168.642 voturi. ”Prenumele și numele candidatului care a îndeplinit condițiile art. 81 din Constituția României, republicată: Nicușor-Daniel Dan”, se precizează în document.
BEC urmează să înainteze către Curtea Constituțională a României procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare și centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare. După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR urmează să valideze scrutinul și să publice rezultatul acestora în Monitorul Oficial.
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a transmis, marți, că așteaptă cu interes să colaboreze cu Nicușor Dan în calitate de președinte al României și cu noul Guvern, pentru a promova prioritățile comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale.
‘Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul Guvern, pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale’, se arată într-un mesaj al misiunii diplomatice postat pe Facebook. Misiunea diplomatică și-a exprimat recunoștința marți față de ambasadorul Kathleen Kavalec care se retrage din cariera diplomatică și a anunțat că adjunctul șefului misiunii, Michael Dickerson, va ocupa funcția de Charge d’affaires ad interim.
Pe de altă parte, președintele AUR, George Simion, a anunțat, marți, că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai. ‘Vreau să vă anunț că, așa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiția electorală și alegerile au fost anulate de CCR, nejustificat, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituțională alegerea lui Nicușor Dan, din exact aceleași motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie. Nu pentru a fi președinte m-am înscris la sfârșitul lunii martie în această competiție, ci pentru a restabili dreptatea’, a transmis Simion, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale a adăugat că susținătorii săi i-au cerut ‘insistent’ în ultimele 24 de ore să facă acest lucru, menționând că va acționa pe căi legale ‘și intern și internațional’. ‘Voi mi-ați cerut, insistent, în ultimele 24 de ore, să ascult de vocea voastră. Voi mi-ați zis că nu vreți un președinte ca această marionetă care, teoretic, s-a bucurat de susținerea românilor. Așa că vom acționa pe căile legale, și intern, și internațional, pentru ca mișcarea noastră să aibă câștig de cauză’, a spus George Simion. Potrivit acestuia, contestația se va baza ‘pe exact motivele din decizia din 6 decembrie 2024’ de anulare a alegerilor de anul trecut. ‘Eu ca și competitor electoral voi scrie Curții Constituționale și voi cere anularea alegerilor’, a susținut președintele AUR.
Liderul AUR a menționat motivul pentru care l-a felicitat pe Nicușor Dan: ‘Motivul pentru care eu, având în vedere cifrele din secțiile de vot, l-am felicitat pe Nicușor Dan, a fost faptul că iubesc România, iubesc poporul român și nu îmi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră, care să justifice haosul și preluarea puterii de către unii’.
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României de către Curtea Constituțională, președinții celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputații și senatorii în ședință comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată.
Ședința comună este prezidată de președinții Camerelor Parlamentului. Unul dintre aceștia, după anunțarea scopului ședinței, dă cuvântul președintelui Curții Constituționale sau reprezentantului acestuia, în cazul în care președintele nu poate fi prezent, pentru a prezenta raportul privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României și invită candidatul a cărui alegere a fost validată să depună jurământul, se mai arată în Regulamentul comun.
Conform art. 82 din Constituție, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurământ: ‘Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!’.
Depunerea jurământului se consemnează într-o declarație a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului Președintelui României.